Noile tarife vamale americane au intrat în vigoare. Explicații

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Mărfuri/FOTO: Freepik
Mărfuri/FOTO: Freepik
Noile tarife vamale de 10% aplicate asupra tuturor produselor importate de Statele Unite și impuse de președintele american Donald Trump, au intrat în vigoare sâmbătă, 5 aprilie 2025.

Măsuri ce vor afecta comerțul global

Aceste tarife de 10% au fost aplicate în porturile, aeroporturile  și depozitele vamale din SUA  începând cu ora 00:01 (04:01 GMT) și marcând, astfel, o schimbare semnificativă în politica comercială a Statelor Unite. În plus, taxe vamale mai mari, destinate mărfurilor provenite din 57 de alte țări, vor intra în vigoare săptămâna viitoare.

Kelly Ann Shaw, avocat specializat în drept comercial și fost consilier comercial al Casei Albe în primul mandat al lui Donald Trump, a declarat că măsurile impuse sunt „cea mai mare decizie comercială a vieții noastre”. Shaw a adăugat că se așteaptă ca tarifele vamale să evolueze în timp, pe măsură ce țările vizate vor încerca să negocieze rate mai mici. „Este un schimb radical și semnificativ a modului în facem schimb de bunuri cu toate țările din lume,” a spus ea.

Impact asupra piețelor financiare și comerciale

Anunțul făcut miercuri de președintele Trump a avut un impact semnificativ asupra piețelor financiare globale. Companiile din indicele S&P 500 au pierdut 5.000 de miliarde de dolari capitalizare bursieră, în timp ce prețurile la petrol și la alte materii prime au scăzut considerabil. Investitorii au început să caute refugiu în obligațiunile de stat, în timp ce volatilitatea pieței a crescut considerabil.

Printre primele țări afectate de tarifele de 10% se numără Australia, Marea Britanie, Columbia, Argentina, Egiptul și Arabia Saudită.

Perioade de grație și noi măsuri vamale

Un comunicat emis de Vama americană a precizat că nu va exista o perioadă de grație pentru mărfurile aflate pe mare la momentul intrării în vigoare a noilor taxe. Cu toate acestea, agenția a adăugat că va exista o perioadă de grație de 51 de zile pentru marfa aflată deja în tranzit către Statele Unite înainte de 00:01, sâmbătă. Această marfă va trebui să ajungă înainte de 00:01 pe 27 mai pentru a evita aplicarea taxelor de 10%.

De asemenea, se anunță că tarifele vamale mai mari, numite „reciproce”, cuprinse între 11% și 50%, vor intra în vigoare miercuri, 9 aprilie, la aceeași oră.

Tarife aplicate importurilor din Uniunea Europeană și China

Printre importurile vizate de noile tarife se află produsele provenite din Uniunea Europeană, care vor fi supuse unor taxe vamale de 20%, în timp ce China va fi afectată de tarife vamale totale de 54%. Aceste măsuri vor avea un impact semnificativ asupra fluxurilor comerciale internaționale și vor pune o presiune suplimentară asupra economiilor afectate, în special a celor care au un volum mare de comerț cu Statele Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Factura. Freepik.com
Euro / FOTO: Freepik

România va putea tipări bancnote euro

România va dispune, până la sfârşitul acestui an, de...

Alexandru Nazare
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Declarația unică - Foto ilustrativ
Foto: Freepik.com
BVB

BVB încheie săptămâna în scădere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor...

La benzinărie / FOTO: Freepik

ANAF a declanşat operațiunea "Cuibul cu Fantome"

Direcția Generală Antifraudă Fiscală acționează...

Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Urmările inundațiilor / Foto: Apele Române
Cosmin Marinescu
freepik.com
Freepik.com
Medic scrie o rețetă / FOTO: Freepik
Freepik.com
Contabilă la calculator / Foto: Freepik
Inundații / Foto: IGSU
Donald Trump
Freepik.com
Freepik.com
BVB / FOTO: Pagina de Facebook a BVB

BVB a deschis pe verde şedinţa de tranzacţionare de vineri

Bursa de la Bucureşti a deschis cu creşteri pe...


pixel