Una dintre ele este lista cuprinzând locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, în care se desfăşoară următoarele activităţi. Iată ce conţine aceasta:
1. Activitatea din sectoarele care utilizează materii explozive, pulberi şi muniţii pentru următoarele operaţii:
a) manipularea materiilor explozive: docheri, docherimecanizatori, conducători de utilaje portuare, mineri de suprafaţă şi artificieri;
b) manipularea materiilor toxice şi pulverulente, a produselor chimice şi petrochimice, a cărbunilor şi a minereurilor: docheri, docheri-mecanizatori, conducători de utilaje portuare;
c) fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unităţile de producţie a explozivilor, precum şi fabricarea nitrocelulozelor şi a celuloidului în aceleaşi unităţi de producţie a explozivilor;
d) fabricarea muniţiilor şi a elementelor de muniţii, locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu explozivi aromatici, la care angajaţii vin în contact direct cu aceştia;
e) asamblarea şi dezasamblarea focoaselor, şuruburilor portamorsă şi a detonatoarelor, în cazul în care elementele componente sunt încărcate;
f) asanarea terenurilor şi a apelor de muniţii, de produse pirotehnice, de materii explozive şi mine;
g) operaţii de distrugere a muniţiilor încărcate şi a elementelor de muniţii încărcate, a pulberilor, a explozivilor şi a produselor pirotehnice;
h) delaborarea muniţiilor şi a elementelor pirotehnice încărcate cu substanţe explozive sau incendiare.
2. Activitatea din locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III şi IV din centrale nuclearoelectrice, unităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear, unităţi de fabricare a combustibilului nuclear, unităţi de tratare şi depozitare a deşeurilor radioactive, instalaţii radiologice şi alte instalaţii nucleare
3. Activitatea desfăşurată în subteran la construcţii hidrotehnice de tuneluri, de galerii, precum şi de centrale electrice subterane, la exploatări din cariere prin tuneluri şi galerii
4. Activitatea desfăşurată în subteran: lucrări de construcţii, întreţinere şi reparaţii de tuneluri, de căi ferate, drumuri, precum şi galeriile aferente, cu adâncimi mai mari de 8 m
5. Activităţile desfăşurate în subteran în cadrul metroului pentru:
a) mecanic de locomotivă şi ramă electrică de metrou;
b) mecanic ajutor de locomotivă şi ramă electrică de metrou;
c) mecanic instructor.
6. Activitatea de revizie, întreţinere, exploatare şi reparaţie de la metrou, care se desfăşoară 100% în subteran
7. Activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei, care îndeplineşte funcţia de mecanic de locomotivă şi automotor, mecanic ajutor şi mecanic instructor
8. Activitatea de exploatare portuară desfăşurată de docheri şi de docherimecanizatori
9. Activitatea desfăşurată de personalul navigant din unităţile de transport maritim şi fluvial, care lucrează în sala maşinilor de pe navele maritime şi fluviale cu capacitate de peste 600 CP
10. Lucrări permanente sub apă la suprapresiune: scafandri şi chesonieri
11. Activitatea desfăşurată de personalul de pe platforme marine
12. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează în exploatări forestiere: fasonatori, corhănitori, funicularişti, tractorişti, conducători de tractoare articulate forestiere, sortatori
13. Activitatea desfăşurată la forajul sondelor de ţiţei şi gaze: intervenţii, probe de producţie şi reparaţii capitale la sonde, combustie subterană, detubări sonde şi săparea puţurilor pentru repararea coloanelor la sonde; activitatea de operaţii speciale - pentru timpul efectiv lucrat la sondă; montarea-demontarea turlelor petroliere, cu excepţia turlelor rabatabile
14. Reparaţii şi întreţinere la mori cu capacitate mai mare de 7.000 t
15. Prelucrarea industrială a topiturii de sticlă prin suflare cu gura - operaţii executate complet nemecanizat la ţeavă, preluând priza din cuptorul de topire - şi din ţeava de sticlă greu fuzibilă
16. a) Prelucrarea topiturii de sticlă la maşini automate, semiautomate şi prese;
b) Alimentarea manuală a cuptoarelor de topit sticlă;
c) Cuptoarele pentru topirea sticlei.
17. Fabricarea fibrelor minerale artificiale din fibre şi fibre de sticlă
18. Activitatea desfăşurată de personalul din activitatea de cocsificare a cărbunelui:
a) cocserie: maşina de şarjare, aşezarea şi etanşarea uşilor, încălzirea bateriilor şi a colectoarelor de gaze - platformele de pe bateriile de cocs şi semicocs, scoaterea uşilor, transportul cocsului la stins, stingerea şi sortarea cocsului;
b) sectorul chimic al cocseriei: chimizarea gazului de cocs, distilarea gudroanelor, ambalarea şi încărcarea în vrac a produselor chimice rezultate şi fabricate;
c) arderea pe vatră în cuptoare deschise a gudroanelor rezultate de la rafinarea produselor petroliere;
d) operaţia de gudronare a lingotierelor.
19. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează la producerea electrozilor siderurgici şi de sudură:
a) măcinarea, dozarea, malaxarea, brichetarea şi presarea materiilor prime necesare fabricării electrozilor;
b) calcinarea cocsului de petrol şi a antracitului;
c) prepararea smoalei, a electrografitului, precum şi a deşeurilor crude şi a
antracitului şi dozarea acestor componente;
d) coacerea, recoacerea, grafitarea şi impregnarea electrozilor;
e) recuperarea produselor cărbunoase;
f) prelucrări mecanice pe maşini-unelte speciale ale electrozilor siderurgici grafitaţi şi ale niplurilor, ale blocurilor de furnal.
20. Prepararea de minereuri: măcinare, flotare, filtrare
21. Activitatea desfăşurată de personalul din activitatea de aglomerare:
a) sectorul de aglomerare din siderurgie: operaţiile de la maşina de aglomerare, reintroducerea în flux a şarjei neaglomerate - retur, expediţia aglomeratului;
b) încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi - operaţie ce se execută sub silozuri;
c) măcinarea, prăjirea, aglomerarea, şarjarea, precum şi topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb;
d) prăjirea şi aglomerarea minereului de cupru, topirea concentratelor cuproase, convertizarea, prerafinarea, precum şi granularea cuprului;
e) prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor şi a materialelor refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea şi turnarea metalelor neferoase.
22. Activitatea desfăşurată de personalul de la furnale:
a) încărcarea materiei prime în corfe la furnalele vechi - operaţie ce se execută sub silozuri;
b) instalaţia de dozare şi de încărcare a materialelor de şarjă, încărcarea furnalelor, epurarea gazelor de furnal, preîncălzitoare de aer, curăţarea canalelor de la furnal, activitatea prestată la creuzetul furnalelor, desulfurarea fontei, granularea şi expandarea zgurii, precum şi epurarea gazelor de furnal.
23. Activitatea desfăşurată de personalul din oţelarii:
a) încărcarea cuptoarelor, precum şi elaborarea oţelului în cuptoare, în convertizoare, în cuptoare electrice, inclusiv instalaţii de retopire sub zgură şi tratament termic în vid, care au capacitatea de cel puţin 5 t pe şarjă;
b) turnarea oţelului prin procedeul continuu şi în lingouri la uzinele siderurgice;
c) pregătirea gropii de turnare, turnarea şi evacuarea oţelului;
d) cazanele recuperatoare de la oţelăriile cu convertizoare.
24. Activitatea din turnătoriile de fontă, oţel, neferoase sau materiale refolosibile neferoase, cu producţie industrială continuă, în care se execută şi operaţiile de dezbatere sau de curăţare a pieselor în hala de turnare
25. Activitatea desfăşurată de personalul din activitatea de laminare la cald:
a) încălzirea metalului în vederea laminării, laminarea, tăierea, presarea şi refularea la cald, inclusiv ajustajul, finisarea şi sortarea la cald;
b) încărcarea şi descărcarea cuptoarelor adânci - macarale Tiegler, precum şi macaralele de la scoaterea oţelului din cuptoarele cu propulsie;
c) încălzirea ţaglelor în cuptorul cu vatra înclinată pentru laminorul de 6 ţoli, precum şi încălzirea bandajelor şi a discurilor pentru roţile de material rulant; încălzirea oţelului pentru laminare în cuptoare adânci;
d) încălzirea, scoaterea şi transportul platinelor şi al pachetelor de tablă, manual, de la cuptoare la cajă;
e) extragerea manuală a oţelului cald pentru laminare din cuptoare sau a ţaglelor din
cuptoarele cu propulsie;
f) extragerea manuală a lingourilor sau a ţaglelor din cuptoarele cu propulsie; transportul manual al ţaglelor de la cuptor la linia de laminare;
g) striparea lingourilor şi curăţarea cu flacără a lingourilor, bramelor şi a ţaglelor, precum şi curăţarea cu ciocane pneumatice a lingourilor şi laminatelor.
26. Activitatea de forjare continuă la cald, manuală, cu ciocane şi prese de peste 200 kg/forţă
27. Activităţile efectuate de zidari-şamotori:
a) zidirea şi repararea cuptoarelor industriale, utilajelor de turnare, cazanelor din centralele electrice, precum şi a altor asemenea utilaje, cu cărămidă din silică sau cu cărămidă din silică asociată cu alte categorii de cărămidă refractară;
b) executarea la cald, la utilajele menţionate mai sus, a operaţiilor de zidire şi de reparare a zidăriei, indiferent de tipul de cărămidă refractară utilizată - activitate permanentă.
28. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează la:
a) uscarea, prăjirea şi distilarea minereurilor cinabrifere;
b) distilarea şi purificarea mercurului în proces continuu; instalaţiile de prelucrare cu mercur a minereurilor auroargentifere, activitatea de cianurare a minereurilor auroargentifere;
c) electroliza cuprului şi fabricarea industrială a pulberilor de cupru;
d) electroliza aluminiului, inclusiv captarea gazelor;
e) prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor, a zgurilor şi a materialelor
refolosibile neferoase, prerafinarea, rafinarea, convertizarea şi turnarea metalelor
neferoase;
f) afinarea aurului şi a argintului;
g) fabricarea pulberii de aluminiu;
h) fabricarea feroaliajului şi a siliciului metalic.
29. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează la producţia şi prelucrarea plumbului, zincului şi cositorului:
a) măcinarea, prăjirea, aglomerarea, şarjarea, precum şi topirea minereurilor sau a concentratelor de plumb; rafinarea plumbului, inclusiv cupelarea; elaborarea aliajului plumb-cadmiu;
b) topirea aliajelor cu peste 50% plumb şi turnarea de piese din aceste aliaje în procesul de fabricaţie industrială: topirea, elaborarea şi rafinarea metalelor neferoase în incinta uzinelor din metalurgia plumbului;
c) fabricarea acumulatoarelor electrice din plumb;
d) metalurgia zincului;
e) personalul care lucrează cu plumb din fabricile de celofibră-viscoză.
30. Activitatea de tratare şi acoperire a metalelor prin următoarele:
a) metalizarea cu nichel-carbonil;
b) instalaţiile de metalizare prin pulverizare cu jet de plasmă;
c) operaţiuni de tratamente termice efectuate în cuptoare care utilizează în
exclusivitate gazul de cocs sau gazul de furnal;
d) deservirea cuptoarelor cu clopot pentru tratamente termice ale rulourilor de tablă
şi benzilor de oţel;
e) instalaţii de zincare a tablelor, ţevilor şi profilelor în industria metalurgică;
f) operaţii de încălzire, tratament termic şi emailare prin pudrare a pieselor din
fontă;
g) acoperiri metalice în metal topit, în cazul în care suprafaţa totală a pieselor care
suferă această operaţie depăşeşte 20 m2/oră.
31. a) Fabricarea abrazivelor din cuarţ - toate operaţiile aferente procesului de fabricaţie;
b) Granularea carburii de siliciu, a electrocorindonului şi finisarea pietrelor de polizor.
32. Activitatea de perforare, forare, împuşcare şi transport al materialului derocat în cariere, unde se folosesc excavatoare cu cupa mai mare de 4 m3 şi autobasculante mai mari de 25 t
33. Activitatea de sablaj uscat cu nisip, cu excepţia instalaţiilor ermetizate
34. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează la fabricarea şi ambalarea negrului de fum
35. Activitatea de fabricare a diamantelor sintetice
36. Activitatea desfăşurată în instalaţiile care fabrică, vehiculează şi depozitează hidrogen sulfurat, de distilare a apei grele, de schimb izotopic şi de epurare a apelor reziduale cu hidrogen sulfurat
37. Fabricarea acrilonitrilului şi a derivaţilor cianici, în cazul în care se desfăşoară în aceeaşi instalaţie; utilizarea în industrie a acrilonitrilului
38. Curăţarea rezervoarelor şi tancurilor, precum şi a canalelor subterane care conţin substanţe foarte periculoase sau cancerigene din unităţile chimice şi petrochimice.
39. Activitatea desfăşurată în instalaţii de fabricaţie a benzenului şi tetraclorurii de carbon
40. Activitatea desfăşurată în instalaţia bitum - fabricarea, ambalarea, prepararea mixturilor asfaltice
41. Fabricarea fenolului
42. Activitatea desfăşurată în instalaţiile de fabricare a oxidului de etilenă
43. Activitatea desfăşurată în instalaţiile de electroliză pentru producerea clorului
44. Activitatea de fabricare a clorurii de vinil şi a policlorurii de vinil
45. Activitatea de fabricare a pesticidelor
46. Fabricarea şi utilizarea industrială de alfa şi betanaftilimină
47. Fabricarea şi ambalarea benzidinei
48. Fabricarea hidrobenzenului
49. Dozarea manuală a antioxidanţilor, a acceleratorilor şi a agenţilor de vulcanizare
50. Activitatea desfăşurată de personalul care lucrează în leprozerii
51. Fabricarea ferodourilor - toate operaţiile; fabricarea şi prelucrarea plăcilor de marsit pe bază de azbest - toate operaţiile
52. Activitatea de trefilare, inclusiv decaparea cu acizi
Lista cuprinzând profesiile din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiţii speciale:
1. Balerin/Solist balet
2. Acrobat
3. Solist vocal de operă şi de operetă
4. Instrumentist la instrumente de suflat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Moneda euro a continuat să piardă teren în fața...
Bitcoin, cea mai mare...
Suedia este pregătită să...
Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...
Performanța negativă a fost...
”Am construit acest proiect cu...
Ministrul Sebastian Burduja a...
Aceasta ar putea reprezenta...
Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...
Agenția Națională de...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...