Nouă panică în România. Vânzare cu RAŢIA în anumite magazine. Ministrul Agriculturii, INTERVENŢIE: Unii cumpără ulei cu dubele!

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, a transmis un mesaj românilor care se tem de o criză a uleiului de gătit. 

"Din nou panica instaurată prin anumite mesaje care au dezechilibrat starea de linişte a populaţiei a creat ceea ce vedem acum. Am transmis de atâtea ori şi o fac încă o dată: România are stocuri suficiente şi de ulei brut şi de ulei rafinat, ca să nu apară perturbări în piaţă. Este evident că dacă o mare masă de oameni se duce într-un hipermarket şi ia cantităţi mai mari decât au nevoie pentru necesarul de consum, apar astfel de situaţii în care să se asigure continuitatea livrărilor; dar asta nu înseamnă că nu sunt stocuri.

Românii trebuie să înţeleagă, trebuie să consumăm raţional, cât avem nevoie, pentru că stocuri avem, şi de ulei brut, dar şi de ulei rafinat, şi de floarea soarelui, iar capacităţile de producţie sunt angrenate în acest proces, împreună cu retailerii, de a asigura necesarul de consum. Îi îndemn încă o dată pe toţi cei care vor să-şi aprovizioneze necesarul de ulei, să o facă raţional, pentru că altfel pot apărea astfel de dezechilibre", a declarat, sâmbătă, într-o intervenţie la Antena 3, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu. 

Ministrul Agriculturii a comentat şi decizia luată de către unii retaileri, de a impune o limită în achiziţia de ulei alimentar. 

"Anumite magazine care s-au confruntat cu un val mare de clienţi care cumpărau mai mult decât consumă - era evident, aseară discutam cu reprezentanţii unui mare lanţ de retail şi mi-au spus că au venit şi cumpără cu dubele, ce facem? - m-au informat că vor să impună o canitate maximă de trei baxuri de ulei de persoană. E mai mult decât suficient pentru orice familie normală din România şi evident că toate lucrurile acestea s-au făcut astfel încât să nu apară dezechilibre în aprovizionare. Este normal, pentru că oamenii au anumite stocuri, în funcţie de nivelul de consum istoric pe care îl aveau şi dacă anumite persoane au venit să cumpere mai mult decât au necesar, s-a introdus o astfel de măsură. Dar asta nu vine ca urmare a faptului că nu ar exista stocuri, ci doar pentru a le permite tuturor românilor să aibă acces la cantităţile necesare oricărei familii", a spus ministrul Chesnoiu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel