E.ON Energy Globe Award România, competiţie aflată la cea de-a treia ediţie, şi-a anunţat câştigătorii în cadrul unei Gale desfăşurate joi, 25 octombrie, la Palatul Regal din Bucureşti, eveniment la care au participat reprezentanţi de top ai mediului de afaceri, universitar, cultural şi guvernamental.
Peste 130 de proiecte şi idei inovatoare din domeniul eficienţei energetice şi al protejării mediului au fost înregistrate pe platforma energyglobe.ro, în intervalul 1 mai-15 iunie.
Acestea au fost analizate şi selectate de către un juriu independent, care a întocmit o listă cu proiectele finaliste, câte trei pe fiecare dintre cele cinci categorii din concurs. Departajarea lor s-a realizat pe baza unor criterii de evaluare, fiecare cu procentajele sale, care iau în calcul atractivitatea proiectului, gradul său de inovare, potenţialul de replicare a respectivei iniţiative şi componenta legată de eficienţa energetică. Ulterior, dintre cele 15 proiecte finaliste au fost alese cinci câştigătoare.
Lista câştigătorilor este următoarea:
Categoria Companii
5.000 Euro – premiu acordat de ING
Centrală termică – premiu acordat de Vaillant
Categoria Do it yourself
Produse şi servicii de telefonie mobilă echivalentul a circa 2.400 Euro – premiu acordat de Orange
Centrală termică – premiu acordat de Vaillant
Categoria Idei
Centrală termică – premiu acordat de Vaillant
Categoria Tineret
5.000 Euro – premiu acordat de BRD – Groupe Societe Generale
Centrală termică – premiu acordat de Vaillant
Categoria Municipalităţi
5.000 Euro – premiu acordat de Siemens
Centrală termică – premiu acordat de Vaillant
Câştigătorul general al competiţiei, cel care va reprezenta România la etapa internaţională a Energy Globe Award de anul viitor, este „NRGeenie” realizat de compania Trendometrics, mun. Bucureşti. Aceasta a primit suma de 10.000 de euro din partea E.ON, precum şi o centrală termică din partea Vaillant.
NRGeenie este un produs destinat pieţei de energie din România și nu numai, care oferă predicții pentru consumuri agregate de gaze naturale, atât la nivel național cât și la nivel regional sau specific unui anumite rețele de distribuție. Folosind tehnologii avansate de inteligență artificială, dar și cunoştințe specifice pieţei de energie, NRGeenie oferă o viziune asupra trendurilor istorice precum și previziuni cu privire la consumul agregat de energie. În acelaşi timp, oferă indicii legate de cauzele ce determină profiluri specifice de consum în intervale de timp unde condițiile externe (ex: anotimpuri, condiţii meteo, etc.) influențează hotărâtor evoluția consumului.
Pentru al doilea an consecutiv, vizitatorii portalului energyglobe.ro au putut vota proiectul favorit, căruia i s-a acordat „Premiul de Popularitate”. Acest premiu simbolic a fost decernat proiectului Calypso, care a înregistrat, în perioada 1-30 septembrie, cel mai mare număr de voturi online din partea publicului (327 din totalul de 720 de voturi valide). Project Calypso este unul dintre finaliştii categoriei DYI şi a fost înregistrat în concurs de Ștefan Șovea și Andrei Ventuneac din Suceava.
Mai multe detalii despre competiţie şi despre proiectele câştigătoare găsiţi pe www.energyglobe.ro
Despre Energy Globe Award
Energy Globe Award (www.energyglobe.info) este cea mai importantă competiţie la nivel internaţional din domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului înconjurător. Cu o tradiţie de aproape două decenii, Energy Globe Award a fost creată de austriacul Wolfgang Neumann, iar în acest moment este organizată în circa 180 de ţări. Energy Globe Award este organizată în România de către compania E.ON începând din anul 2016.
Despre E.ON România
Grupul german E.ON, prezent în România din anul 2005, desfăşoară activităţi de distribuţie şi furnizare a electricităţii şi gazelor naturale în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României şi deserveşte circa 3,1 milioane de clienţi. Compania de distribuţie din structura grupului operează o reţea de gaze naturale în lungime de circa 22.000 km, respectiv o reţea de energie electrică de peste 81.000 km. De la intrarea pe piaţa locală, E.ON a investit circa 1,5 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 1,9 miliarde de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Greenpeace România a câștigat...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...
Decizia adoptată în ședința de...
Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...
Trenul nou a fost anulat joi...
În şedinţa de joi a...
Legile gravitației par să se...
Evenimentul va avea loc, cel mai probabil, în primele...
MF sprijină autoritățile locale...
Potrivit celui mai recent...