O nouă veste proastă! Adrian Negrescu: ”BNR se află cu spatele la zid”

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Iar românii aleargă, parcă, într-un labirint căutând o ieșire
Iar românii aleargă, parcă, într-un labirint căutând o ieșire
EXCLUSIV
Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit, în exclusitate pentru DCBusiness, despre efectele pe care le-ar putea provoca o eventuală decizie a Băncii Naționale a României de a majora dobânda cheie. 

O armă cu două tăișuri

BNR se află cu spatele la zid. N-a reușit să asigure stabilitatea prețurilor, n-a reușit să preîntâmpine efectele novice ale inflației în economie iar singura armă pe care o mai are este dobânda cheie. O armă cu două tăișuri. Pe de o parte, creșterea dobânzii este menită să stăvilească inflația, pe de altă parte pune o și mai mare presiune pe creditare. Credite mai scumpe înseamnă că oamenii vor cheltui mai puțin, iar firmele vor produce mai scump.

Cerc vicios

BNR se află într-un cerc vicios din care nu poate ieși decât cu decizii dure, dar necesar. O creștere cu încă 1 pp a ratei de politică monetară o văd absolut normală în această situație, urmată apoi, în funcție de efecte, de alte creșteri ale dobânzii cheie până la finele anului.

Numai așa economia se va însănătoși

Din păcate economia este ca un bolnav care va trebui să treacă prin boală (recesiune) ca să se facă bine. Ca să nu ajungem la terapie intensivă din punct de vedere economic, să nu ajungem la complicații (incapacitate de plată, etc.), e nevoie ca, dincolo de acțiunile Băncii Naționale, statul să atragă cât mai mult din fondurile Uniunii Europene, din PNRR. Acești bani, injectați în economie, pot aduce o însănătoșire mai rapidă a țării noastre.

Care este vestea proastă

Pentru cei care au credite, creșterea dobânzii cheie va însemna, din păcate, o nouă veste proastă, asta pentru că băncile se vor împrumuta mai scump și vor transmite acest cost prin indicii ROBOR și IRCC către clienți. Nu este exclus, astfel, să ajugem cu ROBOR-ul la 10% până la finele anului, un prag psihologic pe care băncile cred că nu îl vor trece pentru că ar însemna că multe dintre credite vor deveni neperformante. La o dobândă totală de 12-13%, mulți dintre clienți nu își vor mai permite să plătească ratele.

Citește și Lumea în care trăim. Adrian Vasilescu: Criza energetică, rezultat a 49 de ani de urechi astupate

”Cred că este foarte important să facem o subliniere, și anume că toate aceste cifre ale ROBOR-ului, ale prețurilor, care sunt, desigur alarmante din multe puncte de vedere, sunt efectul, iar cauzele sunt în altă parte și, în primul rând, în istoria noastră. Pentru că ducem în spate, de câteva secole, poveri grele, de care nu am putut scăpa nici în 40 de ani de comunism, dar nici în cei 30 de ani de economie capitalistă. 

Dacă vrem să înțelegem exact aceste cifre, cred că trebuie să ne uităm într-un raport care se face trimestrial în România, îl face Institutul de Statistică, un raport care se referă la veniturile și cheltuielile din gospodăriile populației”, a spus Vasilescu la Antena3. 

Întrebat dacă sunt în pericol economiile românilor, mai ales că sistemul nostru bancar se confruntă cu o anomalie, respectiv că cele mai multe dintre dobânzile bancare sunt mai mici decât rata inflației, consilierul guvernatorului BNR a răspuns: ”Nu este o anomalie, este o situație creată de un fapt obiectiv și anume tocmai inflația a determinat acest lucru. Totul este raportat la inflație în creștere. Chiar și Banca americană, FED-ul, care ne-a obișnuit cu analize reci, președintele instituției a ieșit public și a fost nevoit să se uite în ochii în ochii muncitorului american și să i se adreseze direct. Asta e lumea în care trăim. Avem o inflație globală și este galopantă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com

pixel