Obligații drastice pentru atingerea obiectivelor climatice. Chisăliţă: Schimbări profunde și nepopulare

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Photo by Pixabay
Photo by Pixabay
„Pregătiți pentru 55” – Obligații drastice la nivelul statelor membre pentru atingerea obiectivelor  climatice.

Consiliul European a stabilit obiectivul ca UE să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu 1990, și să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Prin Legea europeană a climei, aceste obiective sunt obligatorii pentru UE și statele sale membre, iar țintele sunt foarte ambițioase, care ar necesita schimbări profunde și nepopulare.

Pentru a atinge aceste obiective, România trebuie să ia măsuri concrete pentru a reduce emisiile și a decarboniza economia. În momentul de față se pregătesc noi norme și actualizări ale legislației UE pentru ca tranziția verde să devină realitate.

Pachetul „Pregătiți pentru 55” este un set de propuneri legislative și de modificări ale legislației existente a UE care va ajuta la reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră și să se atingă neutralitatea climatică, se arată într-o analiză realizată de Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

 

Obiectivele de reducere a emisiilor ale statelor membre


Regulamentul privind partajarea eforturilor stabilește în prezent obiective anuale obligatorii în materie de emisii de gaze cu efect de seră pentru statele membre în sectoare care nu fac obiectul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii sau al Regulamentului privind exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura (LULUCF).

Principala modificare propusă de Comisie față de legislația existentă se referă la obiectivele care trebuie atinse până în 2030 în aceste sectoare. Propunerea majorează obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul UE de la 29% la 40%, comparativ cu 2005, și actualizează obiectivele naționale în consecință. Metoda de calcul pentru stabilirea obiectivelor naționale se bazează în continuare pe PIB-ul pe cap de locuitor, cu un număr limitat de corecții specifice pentru a răspunde preocupărilor legate de eficiența din punctul de vedere al costurilor.

Emisiile și absorbțiile care rezultă din exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură

Inversarea tendințelor actuale de scădere a eliminării dioxidului de carbon și sporirea absorbției naturale de carbon în întreaga UE. Mai precis, prin revizuirea legislației actuale se propune:

- stabilirea unui obiectiv la nivelul UE de eliminare netă a gazelor cu efect de seră în valoare de cel puțin 310 milioane de tone de echivalent CO2 până în 2030, care să fie distribuit între statele membre ca obiectiv obligatoriu

- simplificarea normelor privind contabilitatea și conformitatea și îmbunătățirea monitorizării

 

Standardele privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și camionete


Propunerea introduce obiective sporite de reducere la nivelul UE pentru 2030 și stabilește un nou obiectiv de 100% reducere a emisiilor de CO2 pentru 2035. În practică, acest lucru înseamnă că, începând din 2035, nu va mai fi posibilă introducerea pe piața UE a autoturismelor sau a camionetelor cu motoare cu ardere internă. Până în anul 2035 se vor impune noi standarde mai stricte pentru emisiile de CO2 pentru autoturisme și camionete care se pot vinde in UE. (...)

Impozitarea energiei

Propunerea de revizuire a directivei Consiliului privind impozitarea produselor energetice și a energiei electrice urmărește:

Combustibilii cei mai poluanți (cărbune, țiței, gaz) vor avea ratele de impozitare cele mai ridicate

Combustibilii din sectorul aviației și cel maritim vor fi supuși impozitării. Pe o perioadă de 10 ani, ratele minime de impozitare pentru combustibilii utilizați în aceste sectoare (kerosen și păcură grea) se vor majora treptat; în schimb, combustibilii durabili destinați acestor sectoare vor beneficia de o rată minimă de impozitare egală cu zero pentru a se promova adoptarea lor.

Nu se va face distincție între tipurile de utilizare a combustibililor și energiei electrice (utilizare comercială sau necomercială, pentru activități de afaceri sau private).

Citiţi documentul integral, dând click aici. 





 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Parlamentul European
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri

pixel