"Asigurările şi digitalizarea sunt două domenii care se întrepătrund din ce în ce mai mult. Digitalizarea face parte din viaţa multora dintre noi, iar asigurările au rolul de a ne proteja financiar la riscuri. În acelaşi timp, digitalizarea poate dezvolta eficienţa asigurărilor care trebuie să crească sănătos, cu noi servicii şi servicii pentru satisfacerea nevoilor clienţilor săi, cu protejarea acestora pentru stabilitatea societăţilor de asigurare. ASF are un rol principal conform Legii de înfiinţare în promovarea stabilităţii activităţii de asigurare şi apărare a drepturilor asiguraţilor", a afirmat acesta, la un eveniment de specialitate.
Cristian Roşu a subliniat că digitalizarea este în beneficiul oamenilor, întrucât oferă acces la noi servicii, se salvează timp, există posibilitatea de informare, se reduce birocraţia şi se pot cumpăra produse.
"Companiile devin mai eficiente, modelele de afaceri se transformă. Apar noi produse, mai ieftine, serviciile aferente devin mai bune, mai rapide. Prin asigurări se poate asigura bunăstarea personală şi a familiei prin preluarea de către un asigurător a consecinţelor financiare în momentul materializării riscurilor asigurate. Ambele domenii aduc beneficii de dezvoltare socială, economică şi personală. În acelaşi timp, gestionarea lor necorespunzătoare afectează stabilitatea pieţelor, a companiilor şi în cele din urmă a încrederii", a menţionat el.
Digitalizarea nu poate fi oprită
Însă, apetitul la digitalizare este strâns legat de apetitul la risc.
"Riscul digitalizării trebuie înţeles şi gestionat. Digitalizarea nu poate fi oprită, dar trebuie să se dezvolte controlat, pe baza unor reguli care să asigure o dezvoltare sigură pentru cetăţenii care beneficiază de ea. Riscurile cibernetice sunt pe primul loc pe trei continente în îngrijorările conducătorilor de companii. Securitatea cibernetică a fost până de curând un subiect al specialiştilor, dar acum este una dintre principalele preocupări ale mediului economic, de afaceri, a reglementatorilor şi supraveghetorilor. Putem constata trei tendinţe: nevoia unei guvernanţe profesioniste, creşterea rolului asigurărilor cibernetice şi creşterea atenţiei la riscurile aduse de tehnologiile emergente ca inteligenţa artificială, big data etc.", a menţionat Cristian Roşu.
În ceea ce priveşte nevoia unei guvernanţe profesioniste, vicepreşedintele ASF a susţinut că sunt necesare noi modele de guvernanţă şi sisteme de răspuns, respectiv o nouă conduită.
"Practic, nu mai putem vorbi de răspunderi separate. Există o tendinţă să avem o vedere integrată a răspunderilor, fie că sunt civile, profesionale sau cibernetice. Conducătorul unei societăţi este responsabil de tot ce se întâmplă în jurul său. Cele mai mari riscuri sunt generate de problemele de guvernanţă. 70% dintre conducătorii companiilor consideră că proprietarul subiectului digitalizării, al securităţii informatice este IT-ul. Nu este aşa. Este greşit, această abordare fiind o problemă în sine de management. IT-ul doar previne. Tehnologiile sunt doar un mijloc pentru noi modele de afaceri şi servicii. Trebuie ca managerii de risc să-şi asume responsabilităţile, iar cei care dezvoltă produse să plece de la nevoile clienţilor, nu de dragul tehnologiei", a explicat acesta.
Asigurări cibernetice
Cristian Roşu a subliniat că asigurările cibernetice adaugă valoare, cresc rezilienţa, scad impactul financiar, iar firmele trebuie să fie stimulate în a-şi evalua riscurile cibernetice, dar şi a monitoriza continuu păstrarea măsurilor împotriva acestui risc.
"Asigurătorii trebuie să acorde consultanţă inclusiv legală pe acest subiect. Inteligenţa artificială de tip big data etc, monedele virtuale reprezintă noi riscuri. În acest moment, sunt peste 500 de milioane de echipamente interconectate, care devin din ce în ce mai inteligente. Ecosistemul digital va crea case, maşini, oraşe inteligente digitale, care vor aduce noi riscuri. Toţi suntem vulnerabili. Avem vulnerabilităţi interne - telefonul, calculatorul -, avem ameninţări, atacuri cibernetice, persoane interesate a ne sustrage identitatea sau banii. Exact pentru ce sunt create asigurările: protejarea împotriva probabilităţii fructificării unei vulnerabilităţi de către o ameninţare, care poate produce pierderi financiare", a spus el.
Potrivit oficialului ASF, deşi asigurările au un rol foarte important în viitoarea lume digitală inclusiv în a promova gestiunea riscurilor cibernetice, asigurările cibernetice sunt foarte slab dezvoltate. "Trebuie create hub-uri de inovaţie, cu susţinerea autorităţilor. În ASF s-a înfiinţat un astfel de hub. Trebuie dezvoltat, nu că este o tendinţă fancy, ci pentru a veni cu noi servicii şi produse, a creşte incluziunea financiară, ponderea asigurărilor în PIB într-un mediu stabil, controlat şi a proteja viitorii clienţi'', a subliniat Roşu.
Bune practici
El a atras atenţia asupra faptului că bunele practici trebuie susţinute public, trebuie să se disemineze şi succesele şi incidentele, să se conecteze datele, acoperirile să fie mai clare, iar asigurătorii să educe clienţii referitor la riscuri şi să le asigure expertiză.
"Trebuie stabilite noi reglementări pentru asigurarea rezilienţei pieţei, a bunei conduite a acesteia. Asigurătorii au acces la informaţii, trebuie să susţină politicile digitale şi apărarea împotriva riscurilor cibernetice. Acestea sunt greu de cuantificat. Acumularea riscului potenţial este mare, asigurarea cibernetică este un produs complex, cu subscriere diferită. Trebuie să standardizăm, dar şi să simplificăm, să reducem riscurile operaţionale prin integrarea corectă a proceselor, sistemelor şi a oamenilor în noul ecosistem digital. Digitalizarea are rolul de a ne aduce o viaţă mai bună, iar asigurările să o protejeze. ASF are determinarea în a susţine dezvoltarea unei pieţe stabile, în interesul cetăţenilor, a dezvoltării economice şi sociale. Nu trebuie să uităm că nu toţi cetăţenii au apetitul şi interesul în domeniul digitalizării. Produsele de asigurare trebuie să fie pentru toţi, la acelaşi nivel cantitativ. Asigurătorii pot beneficia intern de digitalizare pentru a deveni mai eficienţi, produsele de asigurare să fie mai ieftine, mai apropiate de nevoile oamenilor, indiferent de forma de distribuţie sau metodele de despăgubire, clasice sau digitale", a adăugat sursa citată.
Digitalizarea este un fenomen care nu poate fi oprit, a subliniat Cristian Roşu, dar în acelaşi timp acesta trebuie canalizat, pentru ca oportunităţile pe care le dezvoltă să fie în favoarea oamenilor, a consumatorilor de servicii financiare.
"Din acest motiv, ASF, actorii pieţei financiare, companiile din domenii conexe cum sunt cele informatice sau de securitate cibernetică trebuie să conlucreze, să discute, să identifice cele mai bune soluţii pentru piaţa românească", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Agenția Națională de...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Greenpeace România a câștigat...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...
Decizia adoptată în ședința de...
Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...