Oficial rus AMENINȚĂ: Va fi considerată o justificare pentru război

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Un avertisment lansat de Dmitri Rogozin
Un avertisment lansat de Dmitri Rogozin
O nouă amenințare lansată de un oficial rus. De această dată este vorba depsre șeful Agenției spațiale ruse, Dmitri Rogozin.

Rusia va considera orice accesare ilegală a sateliţilor săi drept o justificare pentru război, a anunţat miercuri directorul Agenţiei spaţiale ruse (Roskosmos), Dmitri Rogozin, potrivit Reuters.

Rogozin a dezminţit informaţiile apărute în media potrivit cărora centrele de control al sateliţilor din Rusia ar fi fost piratate în contextul invaziei militare ruse în Ucraina şi a avertizat cu privire la orice încercări de a face acest lucru, a relatat agenţia de presă rusă Interfax.

Şeful Roskosmos a adăugat că agenţia pe care a conduce doreşte ca firma specializată în tehnologii avansate OneWeb, ce are sediul în Marea Britanie, să furnizeze garanţii că sateliţii săi nu vor fi utilizaţi împotriva Rusiei.

În absenţa acestor garanţii, Rusia va anula preconizata lansare, la 4 martie, a 36 de sateliţi OneWeb de la centrul spaţial Baikonur, aflat în Kazahstan, fără a plăti compensaţii firmei britanice, a subliniat Dmitri Rogozin.

Citește și Cabluri subacvatice: Rusia ar putea lăsa Europa FĂRĂ INTERNET? Ce spun experții

După 7 zile de război între Rusia și Ucraina, amenințările se intensifică, iar țările aliate ale Kievului sunt în stare de alertă. Pe lângă amenințarea nucleară, există și riscul, unul destul de real, al producerii de pene de pe rețeaua de internet prin tăierea cablurilor subacvatice transatlantice.

Aceste temeri sunt reale. Și totul se va opri: de la calculatoare și telefoane inteligente, la serverele prin care tranzitează datele financiare și economice. După cum a declarat, pentru cotidianul francez La Tribune, directorul rețelelor internaționale ale Orange, Jean-Luc Vuillemin, în cazul unei întreruperi, pur și simplu nu ar mai exista un internet european. Și asta pentru un motiv întemeiat: 99% din rețeaua mondială trece prin aceste cabluri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel