Reciclarea în România. Diana-Anda Buzoianu: Cele mai multe dosare pe mediu sunt fie clasate, fie se renunță la ele

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Diana-Anda Buzoianu
Diana-Anda Buzoianu
EXCLUSIV
Diana-Anda Buzoianu, vicepreședintele Comisiei de mediu din Camera Deputaților, a vorbit, printre altele, despre situația juridică a dosarelor de mediu în cadrul conferinței "Reciclarea în România, în fața celei mai mari provocări de până acum", eveniment organizat de DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, Știri Diaspora, Defense Romania, Spectacola, Astrosens, Părinți și Pitici, DCNewsTV și RadioDCNews,  conferința cu titlul 

Diana-Anda Buzoianu a spus că vrea să pornească pe un ton optimism în această discuție și că: ”Mă bucur să văd acest program SGR care urmează să fie implementat. Este clar că au fost făcute foarte multe investiții ca să devină funcțional. Este un uriaș pas înainte, pentru că acest sistem va prelua o parte din deșeuri, pentru că altfel ar fi ajuns și în păduri, și pe câmpurile din afara orașelor noastre. În mod realist trebuie însă că nu vor prelua toate deșeurile noastre. Vorbim, spre exemplu, de plastic, sticlă, aluminiu, pe băuturi, dar acest palier reprezintă undeva la 5% din deșeurile municipale. Deci, în momentul de față știm că avem deja o problemă uriașă pe partea de infracționalitate de mediu și avem mai multe proiecte în parlament care luptă inclusiv pentru renașterea sancțiunilor penale pentru aceste infracțiuni. Dar avem nevoie și de niște instituții care să le pună în practică. Sunt inițiatoarea proiectului de înființare a unei Direcții pentru investigarea infracțiunilor de mediu, avem nevoie de procurori specializați care să aplice amenzile și sancțiunile penale acolo unde este nevoie.

Oficialul a arătat că: ”Au fost câteva cazuri care au ieșit în presă zilele acestea cu privire la grupuri infracționale organizate pe deșeuri despre care au vorbit toate mijloacele de informare în masă. Avem în 2021 avem, la fel, lanțuri care au fost anchetate pentru un prejudiciu de peste 25 de milioane de euro pentru deșeuri care, pe hârtie erau prelucrate, reciclate, tot ce trebuie, dar în realitate ele ajungeau pe câmpuri în afara orașelor. Din 2021 până astăzi, cu acele dosare nu s-a întâmplat nimic. M-aș bucura să văd, pentru dosarul care s-a deschis acum, în luna octombrie 2023, se va întâmpla ceva. Însă, dacă este să ne uităm pe statistici, majoritatea dosarelor pe infracționalitate de mediu, peste 90% dintre ele, sunt fie clasate, fie sunt date cu renunțare la urmărire penală în primele câteva luni de la momentul în care ele ajung în fața procurorilor”. 

Deputatul a mai spus că: ”Am fost inclusiv pe teren să vedem cum arată o astfel de depozitare ilegală de deșeuri. Și problema  este că,  de cele mai multe ori sunt făcute inclusiv cu complicitatea autorităților locale. Dacă nu din neglijență, măcar cu complicitate. Un exemplu, în Buzău, la Calvin, este o primărie pentru care noi avem inclusiv filmări cu firme de salubritate ale Primăriei, care ridică deșeurile din fața locurilor destinate și care ajung, apoi, lângă câmpurile de lângă Primărie”, a mai spus Diana-Anda Buzoianu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Documente ANAF. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Clădirea Guvernului de la Kiev, lovită de dronele rusești
NASDAQ
Dunărea la Baziaș / captură video
Ședința în Parlamentul României
Donald Trump / Foto: Casa Albă / Flickr
Legea educației se modifică
O persoană utilizează un card bancar la un ATM / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sondori montează coloana de foraj la o sondă petrolieră / Foto: Arhivă

OPEC+ mișcare surpriză. Decizie privind producția de petrol

OPEC+, alianța formată din statele membre ale OPEC,...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Cablu submarin de internet
Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi
De vină este un operator de telefonie mobilă

CNAIR anunță suspendarea temporară a emiterii rovinietelor

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii...

Donald Trump
Plaiul Unirii / Foto: Radu Tuta / Agerpres
Banca Naționala a României
Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Captură video
Plaja goală la Mamaia în plin sezon estival / Foto: Captură video
Modificari fiscale 2025. Foto: Pexels.com
Donald Trump

Trump sare la gâtul Europei după ce Google a fost amendată

Uniunea Europeană a decis să amendeze Google cu aproape...

Google

pixel