Avalanșă de obligații fiscale pe 26 ianuarie: zeci de declarații trebuie depuse la ANAF
Luni, 26 ianuarie, este una...
Orice război duce la o accelerare a dezastrelor economice. Ceea ce înseamnă că și în momentul de față trebuie să privim această luptă și din punct de vedere economic. Adică un război cu tacuri și cu rachete este vai de capul nostru cât de dezastruos.
Dar să discutăm și despre războiul economic care a început. Omenirea a intrat într-o economie de război odată cu această invazie. Sancțiunile care s-au luat sunt încă imposibil de evaluat ca efect, dar a apărut un lucru care, din punctul meu de vedere înseamnă o lovitură adusă acestei aventuri pe care președintele Putin a declanșat-o.
Și anume: în urma acestor sancțiuni care încă nu și-au spus efectul, a apărut în această dimineață o sancțiune colaborală: căderea rublei.
Rubla a căzut cu 30-40% după unele informații, ceea ce înseamnă că o lovitură dată nu decidenților politici, nu oligarhilor, ci cetățeanului rus. Începând din această dimineață, cetățeanul rus și-a pierdut 30-40% din puterea de cumpărare.
Cetățeanul rus a devenit peste noapte mai sărac decât era și dacă ne gândim la faptul că, prin cozile care erau la bancomate, el cu siguranță a conștientizat ieri sau alaltăieri ce îl așteaptă de pe urma acestei aventuri pe care Putin și grupul lui de lucru terorist, că nu pot să spun altfel, pentru că este o aventură de secolul al 19-lea.
Populația acestei țări cu o tradiție și o cultură extraordinare, cu o inteligență extraordinară, începe să își dea seama că, probabil, va trebui să schimbe conducerea pe care o are.
Nu putem spera că se va întâmpla ceva cu negoceirile începute astăzi între Rusia și Ucraina. Din punctul meu de vedere, singura mea speranță este ca nivelul de trai să scadă atât de mult în Rusia, ca rușii să ajungă la sapă de lemn, încât să se întâmple ceva din interiorul ei, nu din afara ei.
Citește și Prețurile la energie. AEI: Măsurile propuse de la 1 aprilie 2022 vor crește sărăcia
Citește și Rusia, cu bomba nucleară pe masă. Starea de panică aruncă în aer prețurile la petrol și gaze
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Luni, 26 ianuarie, este una...
Ministerul Finanțelor a...
Ministerul Economiei,...
Președintele Consiliul...
Bursele americane au deschis...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...
Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...
Ministerul Finanțelor a...
Parlamentul European a adoptat...
Biroul din Turcia al...
Inflația din România se află pe...
Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...
Agenția Națională de...
Grupul francez Lactalis a...
Preşedintele american Donald...
Prețul aurului a urcat miercuri...
Asociaţia Prosumatorilor şi...
Cea mai mare centrală nucleară...
Rezultatul votului de miercuri...
Piețele financiare au...
Ţinta de deficit bugetar pentru...