Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice
Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...
''Suntem îngrijoraţi că statele ar putea răspunde la criză în acelaşi fel ca în urmă cu zece ani (...), tăind din fondurile publice pentru sănătate'', a declarat directorul Biroului Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, cu prilejul unei conferinţe de presă online din Copenhaga.
''În prezent, prioritatea noastră ar trebui să fie să investim în sănătate, protecţie socială şi să evităm austeritatea'', a subliniat acesta, amintind că redresarea economică nu va fi posibilă decât dacă circulaţia virusului va fi sub control.
Potrivit cifrelor OMS, în perioada 2008-2013, bugetul public pe cap de locuitor destinat sănătăţii s-a diminuat în aproape jumătate dintre ţările din regiune.
Citește și Coronavirus. Al doilea val al pandemiei. OMS are altă părere
Regiunea europeană a OMS, care acoperă un teritoriu geografic vast, de la Oceanul Atlantic la Pacific, şi cuprinde 53 de ţări, de la Rusia la Andorra, a înregistrat peste 2 milioane de cazuri oficiale şi 175.000 de decese provocate de noul coronavirus, potrivit statisticilor oficiale ale organizaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...
Prețul petrolului Brent este...
Administrația Fondului pentru...
O eventuală majorare a...
Cancelarul german Friedrich...
Centrul INFOTRAFIC din cadrul...
Programul Rabla ar putea...
Florin Bănică a declarat la...
Agenția Națională de...
Prețurile la carburanți au...
Societatea de Transport...
Presiunile inflaționiste venite...
Statele Unite conduc detașat...
Curtea Supremă a Rusiei a...
Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...
Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...
România ar putea închide Planul...
Dacia pregătește, potrivit unor...
Gigantul francez al retailului...
Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...
Un nou val de demisii zguduie...
India şi Statele Unite au...