OMS avertizează: SARS-CoV-2, un fleac pe lângă ce o să vină

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Nu este primul care lansează un asemenea avertisment
Nu este primul care lansează un asemenea avertisment
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adanom Ghebreyesus, a prezis apariția unui nou virus distrugător în lume. Oficialul a lansat acest avertisment în cadrul celei de-a 74-a Adunări a OMS, ce-și desfășoară, începând de luni, lucrările la Geneva.

"Nu este ultima dată când lumea se confruntă cu amenințarea unei pandemii. Conform estimărilor evolutive, va exista un nou virus care, potențial, va fi chiar mai contagios și mai mortal decât virusul actual", a spus el. 

Directorul general a reamintit că „principalul motor al pandemiei” îl constituie lipsa de solidaritate internațională și dorința de a împărtăși informații, de a furniza resurse și tehnologie.

În opinia șefului OMS, „dacă se merge pe același drum vechi, se va ajunge la același rezultat - la o lume nepregătită să facă față provoărilor de acest gen, o lume care nu este în siguranță și care nu este corectă”.

"Securitatea lumii necesită existența unui centru de conducere, dar și implicarea tuturor statelor membre”, a spus Ghebreyesus.

Citește și COVID-19. OMS, face bilanțul pandemiei. Cifrele groazei

Pe de altă parte, Gebreyesus a declarat că, în acest moment, specialiștii nu au identificat noi tulpini de infecție cu coronavirus capabile să pună în pericol eficacitatea vaccinurilor și a medicamentelor existente. El a adăugat că, în ultimele săptămâni, a existat o scădere a deceselor cauzate de COVID-19. Cu toate acestea, Ghebreyesus a subliniat că lumea rămâne vulnerabilă în ciuda ritmului de vaccinare.

Adunarea Mondială a Sănătății se desfășoară în perioada 24 mai - 1 iunie în format virtual. Tema sa principală este lupta împotriva pandemiei COVID-19 și prevenirea noilor urgențe globale de sănătate.

Potrivit Universității Johns Hopkins, peste 167 de milioane de cazuri de infecție cu coronavirus au fost detectate în lume, peste 3,4 milioane de oameni au murit. Cea mai mare incidență a fost înregistrată în Statele Unite - peste 33 de milioane de cazuri, India (peste 26,7 milioane), Brazilia (peste 16 milioane), Franța (peste 5,9 milioane) și Turcia (5,1 milioane).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik

pixel