OMV Petrom se extinde în Bulgaria. Parteneriat pentru un parc solar de 200 milioane euro

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
OMV Petrom / FOTO: OMV Petrom
OMV Petrom / FOTO: OMV Petrom
OMV Petrom și Enery, parteneriat pentru un parc solar de 200 milioane euro în Bulgaria.

OMV Petrom a anunțat finalizarea achiziției unei participații de 50% în proiectul fotovoltaic Gabare, dezvoltat de compania Enery în Bulgaria. Tranzacția, inițial comunicată în iunie 2025, reprezintă un pas major în extinderea regională a companiei și în consolidarea portofoliului său de energie regenerabilă.

Situat în regiunea Byala Slatina, parcul solar Gabare are o capacitate estimată de 400 MW și o producție anuală prognozată la 0,6 TWh, ceea ce îl plasează printre cele mai mari proiecte fotovoltaice din Bulgaria. Proiectul va fi echipat cu sisteme tracker pentru optimizarea producției.

OMV Petrom și compania de proiect vor semna un contract de tip PPA pe termen lung, prin care grupul românesc va achiziționa 50% din energia generată. De asemenea, partenerii analizează dezvoltarea unui sistem de stocare a energiei în baterii de până la 600 MWh, pentru a susține stabilitatea rețelei.

„Ne extindem prezența regională și contribuim la tranziția energetică prin investiții în proiecte solare de anvergură. Parteneriatul cu Enery reflectă angajamentul nostru pentru un viitor sustenabil”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie.

Investițiile planificate până în 2027 se ridică la aproximativ 200 milioane de euro, inclusiv prin finanțare externă. Decizia finală de investiție este programată pentru primul trimestru din 2026, iar începerea operațiunilor comerciale este estimată pentru 2027.

Pe lângă proiectul solar, OMV Petrom explorează și oportunități în sectorul gazelor naturale din Bulgaria, având planuri de foraj de explorare în perimetrul Han Asparuh în 2025. În prezent, compania operează 93 de stații de alimentare și comercializează gaze naturale către clienți non-casnici prin filiala locală.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu un portofoliu în expansiune atât în domeniul tradițional al gazelor și țițeiului, cât și în zona energiilor regenerabile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANA - chatbot ANAF
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, 2,4 milarde de lei

Nou împrumut uriaş făcut de Ministerul Finanţelor.

Femeie care lucrează la calculator / Foto: Freepik
Freepik.com

Cine domină piața mezelurilor din România

RisCo.ro a făcut o analiză a cifrei de afaceri a celor...

Paine. Foto: Freepik.com
Bani și aur
Inselatorie prin telefon. Foto: Freepik.com

Înşelătorie pe WhatsApp cu false mesaje de la curieri

Continuă campaniile de fraude prin platforme populare...

Hârtii, documente, acte
Grafic. Foto: Freepik.com

Metalul care s-a scumpit cu peste 260% într-un singur an

Creştere spectaculoasă a preţului acestui metal preţios.

Ministerul Finanțelor modifică regulile pentru accize

Noi reguli pentru accizele nearmonizate: Finanțele...

Gaze / Foto: Unsplash
Bursa / sursa foto: Freepik.com / pongpun
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
United States Immigration and Customs Enforcement
Foto: Freepik

10 strategii financiare pentru tineri la început de an

Începutul unui nou an este momentul ideal pentru tineri...

Foto: Pixabay

Societate imprevizibilă, siguranță reală

Trăim într-o perioadă în care sentimentul de siguranță...

Acord comercial Canada - China
Lingou de aur
Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video
Ministerul de Finanțe
Dacia Sandero
Saci cu lapte praf

Încă o companie retrage lapte praf de pe piață

Producătorul francez de alimente și băuturi Vitagermine...

Avioane Craiova / Foto: Alex Micsik / Agerpres
Teren agricol / Foto: Freepik
Să ierți pe cineva de datorii înseamnă să nedreptățești

Mii de români scapă de datorii. Cine e vizat

Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...

drone - FOTO: Freepik@kjpargeter
Lapte praf / Foto: Freepik
Donald Trump - FOTO: Agerpres

Piața bursieră în SUA 2026. Început slab pentru Trump

S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă

pixel