OPEC privește cu optimism în viitor. Prognoza implică doi mari jucători

Autor: Georgel Simionică
Data publicării:
OPEC se bazează pe consumul a doi mari jucători
OPEC se bazează pe consumul a doi mari jucători
Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi-a menţinut estimările privind redresarea solidă a cererii de ţiţei în acest an, după redresarea economiei, şi a previzionat o creştere suplimentară a cererii de produse petroliere în 2022 similară nivelului de dinaintea pandemiei de coronavirus (COVID-19), creştere ce va fi condusă de China şi India, transmite Reuters.

Cererea va urca anul acesta cu 5,95 milioane de barili pe zi (bpd), sau 6,6%, a prognozat OPEC. Este a treia lună consecutivă în care OPEC îşi menţine previziunile.

Anul viitor, cererea va creşte cu 3,4%, la 99,86 milioane bpd, în medie cu peste 100 milioane bpd în semestrul doi din 2022. Conform OPEC, în 2019. cererea de ţiţei s-a situat la 99,98 milioane bpd.

"În 2022, aşteptările solide pentru o creştere a economiei globale şi succesul campaniei de vaccinare şi imunizarea naturală, în special în economiile emergente şi statele în curs de dezvoltare, vor majora consumul de ţiţei la un nivel similar celui de dinaintea pandemiei", se arată în raportul lunar al OPEC.

Conflictul din OPEC+ trimite prețul petrolului în ceruri

Anul acesta, cotaţia barilului de ţiţei a urcat cu peste 40% în urma reducerii producţiei de către grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători). La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna septembrie a scăzut pe 14 iulie cu 1,73 dolari, ajungând la 74,76 dolari.

Recent, OPEC+ a anunţat că şi în iulie va continua majorarea graduală a producţiei de ţiţei, pe fondul aşteptărilor privind îmbunătăţirea consumului, în urma atenuării efectelor pandemiei.

"Eforturile OPEC+ au ajutat substanţial la reechilibrarea pieţei", apreciază Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Continuă lucrările la tunel
Trebuie plătite taxe pentru veniturile din criptomonezi

ANAF: Reguli dure pentru impozitarea criptomonedelor în 2026

Câștigurile din criptomonede intră, oficial și fără...

Prețul carburanţilor
Oameni traversează o stradă în timp ce ninge / Foto: Freepik
Masoud Pezeshkian și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Uzină auto / sursa foto: Freepik.com / Phonlamaistudio

Dacia și Ford Otosan, producție mai mică în România în 2025

Producţia naţională de automobile a scăzut cu 2,6%, în...

Geraldo Alckmin
Chinezii au aprins primul soare artificial
Sistemul DragonFire
Incendiu de vegetație în statul Victoria, Australia / Foto: Wandong Fire Brigade / Facebook

Australia a declarat stare de dezastru în statul Victoria

Autoritățile din Australia au declarat stare de dezastru...

Mercosur / Foto: Freepik
Distrugeri provocate de bombardamentele rușilor
Reclamele false umplu buzunarele Meta
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Prețurile la alimente au explodat / Foto: Freepik

Eurostat: Consumul din România s-a prăbușit

Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 2,3% în...

Consumatorii din Alba au fost reconectați la rețeaua electrică
Georgia Meloni
Elon Musk
Bursa de Valori București

BVB închide pe verde, dar cu frâna trasă la tranzacții

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...

Case de schimb valutar
Florin Barbu
Situatie ingrijoratoare. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Gaze naturale /FOTO: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro

pixel