Palatul de 57 milioane de euro care trebuie dărâmat FOTO

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Instanța a decis că au fost depășite toate limitele
Instanța a decis că au fost depășite toate limitele
  • Instanța a decis că au fost depășite toate limitele
Se întâmplă în Franța, unde milionarul Patrick Diter are la dispoziție 18 luni pentru a distruge palatul construit ilegal, pentru care a cheltuit 57 milioane de euro.

Curtea de Apel din Aix-en-Provence a confirmat distrugerea ”castelului Diter”, un vast palat în stil Renaissance ridicat fără aprobările necesare în localitatea franceză Grasse. O afacere de urbanism care iese din comun prin amploarea construcțiilor ilegale care au transformat o modestă vilă de 200 metri pătrați într-o proprietate de 3000 metri pătrați, la o valoare estimată de fisc la 57 milioane de euro.

Magistrații au confirmat în apel decizia judecătorilor, care au ordonat ca locul trebuie să fie readus la starea lui inițială, adică la cea din 2005, când Patrick Diter a demarat lucrările de reamenajare a imobililului achiziționat în 2000. În cadrul audierilor, avocații acuzării, angajați de vecinii extravangantului milionar, au denunțat ”un proiect faraonic, delirant, total ilicit”, realizat ”cu ignorarea tuturor regulilor de securitate și de protejare a mediului înconjurător” de un proprietar ”a cărui singură preocupare este banul”.

Instanța l-a condamnat pe omul de afaceri la plata unei amenzi totale de 450.000 euro, la care se vor adăuga alte 500 euro pe zi în cazul în care termenul de 18 luni de demolare va fi depășit. Omul de afaceri a promis să demoleze imobilul, recunoscând că a depășit anumite limite.

Citește și Viața în Cetatea Vaticanului. Benzină ieftină, prețuri mici

De-a lungul anilor, ”castelul Diter”, care numără 18 camere, a dobândit o piscină, două platforme pentru elicoptere și mai multe grădini amenajate în stiluri diferite. Proprietatea a fost oferită spre închiriere tuturor doritorilor, iar în 2017 palatul a devenit platou de filmare pentru serialul britanic ”Riviera”. Tot aici au fost organizate foarte multe petreceri și nunți de vis, o noapte costând 50.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinărie

Carburanții urcă din nou. Cât plătești acum pentru un plin

Prețurile la carburanți au înregistrat o creștere ușoară...

ANAF SAF-T
Ger și viscol
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness

Ce este inflația și cum afectează economiile populației

Inflația este unul dintre cei mai invocați termeni din...

Microbuze
Pilonul III de pensii / Foto: freepik.com

ASF consolidează cadrul de autorizare în Pilonul III

Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...

Oleoductul Drujba
Exploatare minieră de suprafață / Foto: BHP
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...


pixel