Pastila anti-COVID-19. Rezultate tot mai încurajatoare, efect extraordinar

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Ceva care va ajuta cu adevărat
Ceva care va ajuta cu adevărat
În cadrul celei de-a treia faze a studiilor clinice, Molnupiravirul a redus la jumătate probabilitatea de spitalizare a persoanelor cu COVID-19. Medicamentul sub formă de pastile diminuat, de asemenea, riscul de deces din cauza infecției cu virusul SARS-CoV-2, au anunțat într-un comunicat dezvoltatorii noului preparat, Merck și Ridgeback Biotherapeutics, care așteaptă în prezent aprobarea de reglementare în diferite țări.

La testele clinice privind eficacitatea medicamentului, au participat 775 de voluntari cu COVID-19 cu forme de la ușoare până la moderate. Studiul MOVe-OUT a avut loc în întreaga lume. Fiecare voluntar prezenta cel puțin un factor de risc de a face o formă severă a bolii. 

Cele mai frecvente au fost obezitatea, vârsta înaintată, diabetul și bolile cardiovasculare. Aproape 80 la sută dintre participanți s-au infectat cu noile variante ale coronavirusului - „gamma”, „delta” și „mu”.

Pacienții au fost împărțiți în două grupe - unul a primit placebo, cei din grupul al doilea primind patru comprimate de molnupiravir de două ori pe zi timp de cinci zile. Pentru 30 de zile au fost internate 7,3 la sută dintre participanți. Nici unul dintre cei care au luat pastile nu a murit comparativ cu opt decese înregistrate în grupul de control. După evaluarea acestor rezultate, experții au recomandat oprirea recrutării de noi participanți la studiu.

Citește și Japonezii au descoperit un VIRUS nou și o infecție NECUNOSCUTĂ

Merck intenționează să obțină aprobarea FDA pentru utilizarea de urgență a molnupiravirului în următoarele zile. În cazul unui răspuns pozitiv, autoritățile SUA vor cumpăra 1,7 milioane de doze de molnupiravir. 

Până la sfârșitul anului, Merck intenționează să producă suficient molnupiravir pentru a vindeca 10 milioane de oameni. Utilizarea medicamentului, potrivit dezvoltatorilor, va reduce povara asupra spitalelor în timpul unei pandemii - spre deosebire de alte medicamente administrate intravenos, poate fi administrată acasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat
Jensen Huang, CEO Nvidia
Portul Bandar Abbas
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
 Seagal si Vladimir Putin
Stație de transformare / Foto: Arhivă
Trofeul FIFA al Cupei Mondiale de Fotbal
Cod galben de ger / Foto: Freepik
Elon MUsk și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Viscolul a închis mai multe drumuri
Scoaterea banilor din firmă se complică

pixel