Peste 3.700 de autoturisme, dintre care 500 sunt electrice, se află pe un vas care arde în largul coastelor Olandei

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto ilustrativ: Pexels.com
Foto ilustrativ: Pexels.com
Pe cargoul care arde în largul coastelor Olandei sunt 500 de automobile electrice.

Aproape 500 din cele 3.783 de automobile transportate de cargoul Fremantle Highway, care arde de miercuri în largul coastelor Olandei, sunt electrice, informează vineri agenţia Reuters.

Compania niponă de transport maritim Kawasaki Kisen Kaisha ('K' Line), care operează nava, a corectat astfel informaţia furnizată iniţial de garda de coastă olandeză, conform căreia la bord se aflau doar 25 de vehicule electrice, în loc de 498 câte sunt în realitate. Firma rectificase joi şi numărul total de autovehicule, de la 2857 la 3783.

În incendiu şi-a pierdut viaţa unul din cei 23 de membri ai echipajului indian.

Garda de coastă afirma joi pe site-ul să de internet că nu se cunoaşte cauza incendiului, însă conform unui membru al echipelor de intervenţie, a cărui voce se aude pe o înregistrare difuzată de televiziunea olandeză RTL, "focul a pornit de la bateria unui automobil electric".

Bateriile respective, de tip litiu-ion, degajă la ardere o energie dublă faţă de cele obişnuite, iar oficialităţi din domeniul maritim şi unele companii de asigurare sunt de părere că industria nu a ţinut pasul cu riscurile respective.

Autoritatea Maritimă din Panama anchetează incidentul, cu colaborarea Olandei, a precizat Comisia Olandeză pentru Siguranţă. Cargoul cu o lungime de 199 de metri continuă să ardă şi pluteşte în derivă la 17 km de extremitatea nordică a coastei olandeze, în apropiere de mai multe insule din Marea Wadden, o zonă întinsă de mlaştini şi aluviuni lăsate de maree de-a lungul ţărmurilor Olandei, Germaniei şi Danemarcei, inclusă de UNESCO în patrimoniul mondial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tren Coralia Stream
Banca Națională a României
Bursa / Foto: Freepik
Ministerul Finanțelor
Cvadricilul care a luat foc în cartierul Crângași din București / Foto: Cosmin Enache / Inquam Photos
ANAF SAF-T
Viitoarea centrală SMR a Rolls-Royce
Veste bună pentru românii care dețin credite. Indicele ROBOR scade
Benzinărie

Carburanții urcă din nou. Cât plătești acum pentru un plin

Prețurile la carburanți au înregistrat o creștere ușoară...

Bogdan Ivan
Ger și viscol
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness

Ce este inflația și cum afectează economiile populației

Inflația este unul dintre cei mai invocați termeni din...

Microbuze
Pilonul III de pensii / Foto: freepik.com

ASF consolidează cadrul de autorizare în Pilonul III

Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...

Oleoductul Drujba
Exploatare minieră de suprafață / Foto: BHP
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres

pixel