Piețele mondiale au intrat în regim de autoizolare

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Analistul politic Bogdan Chirieac a explicat în această seară la ce trebuie să ne așteptăm după data de 15 mai
Analistul politic Bogdan Chirieac a explicat în această seară la ce trebuie să ne așteptăm după data de 15 mai
Piețele mondiale au încremenit în așteptare. Cât va dura criza generată, pe de o parte, de epidemia de coronavirus și, pe de alta, de războiul prețurilor de pe piața petrolului, și care vor fi consecințele pentru economie? Sunt întrebări care constituie poate cea mai mare enimgă a momentului. Tocmai de aceea indicii bursieri s-au animat, prinzând parcă aripi după o lungă și dificilă perioadă de scădere și degringoladă.

Piețele au intrat, parcă, într-o stare de izolare la fel ca populația. Și unii și alți așteaptă ridicarea restricțiilor. Ajutorul de amploare din partea Rezervei federale a permis indicilor bursieri să se elibereze din trendul descendent, deși nu sunt încă în stare să se angajeze într-o cursă cu obstacole.

A fost prea puternica lovitura: s-au oprit aproape toate activitățile industriale, cererea a picat la cote îngrijorătoare. În plus, este posibil ca, după o oarecare pauză, investitorii să primească date proaspete și starea de negativ să revină pe piețe, cu noi căderi și deprecieri.

Analiștii cred că o perioadă vor mai exista episoade de suișuri neașteptate și prăbușiri spectaculoase. ”Unii și alții vor testa piața, vor încerca să profite de o clipă de glorie, nimic mai mult. Oricum nu prea mai există investitori cu portofoliile pline. Poate numai cei care nu au vândut acțiuni în speranța că mai devreme decât mai târziu, cotațiile se vor redresa”, au explicat experții VCS Global Market.

Citește și Președintele FED: Ştim că activitatea economică va scădea probabil substanţial

În aceste condiții nu poate fi vorba de panică. Au rămas doar cei care au acceptat realitatea tristă de pe panourile de afișare a cotațiilor, precum și micii speculanți, prea neînsemnați însă pentru a exercita o prea mare influență asupra piețelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Schimb valutar. Freepik.com
UE - bani. Foto: Freepik.com

UE - excedent de cont curent, România - campioană la deficit

Uniunea Europeană a continuat să înregistreze un...

Contrabanda cu tutun
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Care este salariul mediu în Bucureşti

Informaţii oficiale de la INS.

Oameni pe stradă
Bani

Veste bună de la BNR pentru românii care au rate

Dobânzi mai mici la credite: Ce indică ultimele date BNR...

Semnare contract. Foto: Freepik.com
O situație îngrijorătoare / FOTO: Freepik
Foto: Freepik.com

Metalul care tinde să devină noul aur al economiei globale

Pariul fierbinte al investitorilor pentru 2026.

Temu / Foto: DCBusiness
Toyota. Foto: Pexels.com
Platforma care forează în zăcământul Neptun Deep / Foto: Romgaz

Când începe extragerea gazelor din Neptun Deep

Ministrul Energiei a venit cu detalii despre proiectul...

Economii. Sursa: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Showroom auto / Foto: Freepik
Clădire de birouri / Foto: Unsplash

Se anunţă o creştere a chiriilor în 2026

Bucureștiul conduce investițiile imobiliare, orașele...

Aragaz. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
BNR: Indice ROBOR
Retea electrica - iarna. Foto: Freepik.com

pixel