Piețele bursiere scad, investitorii strâng profit

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Bursă / sursa foto: Freepik.com
Bursă / sursa foto: Freepik.com
Bursele au inregistrat scăderi în cadrul tranzacționărilor de marți, intr-un context economic incert, propice obtinerii de profit de catre investitori.

În Europa, Bursa de la Paris a terminat în scădere cu 0,75%, Londra a cedat 0,35%, Frankfurt a înregistrat un declin de 1,09%, iar Milano de 1,14%. La Bursa din Zurich, indicele SMI a crescut cu 0,02%.

După ce, luni, a terminat mixt, fără o direcție clară, Wall Street a deschis în scădere: Nasdaq a pierdut 0,41%, S&P 500 a regresat cu 0,44% și Dow Jones cu 0,17% în primele minute ale sesiunii de cotații. 

„Piața se zbate între” veștile bune despre „dezinflație” și, pe de altă parte, de teama că economia „încetinește prea mult”, ceea ce o face „puțin mai instabilă”, a comentat Sophie Chauvellier, manager la Dorval AM. 

Piețele au fost bulversată de informațiile privind contracția, în luna mai, a activității manufacturiere în Statele Unite, mult sub previziunile economiștilor.

Atenția investitorilor s-a îndreptat către sondajul JOLTS, al Departamentului Muncii, potrivit căruia 8,06 milioane de locuri de muncă deschise erau disponibile în Statele Unite în aprilie, mai puține decât anticipaseră analiștii (8,4 milioane) și mult mai puțin decât cele 8,5 milioane de oferte din luna precedentă.

„Piața muncii continuă să revină la un oarecare normal”, dar cel mai bun lucru este că se observă o „scădere atensiunilor salariale”, a subliniat Sophie Chauvellier. Aceste date vor fi completate vineri de raportul lunar al Departamentului Muncii privind ocuparea forței de muncă în Statele Unite.

Din punctul de vedere al pieței obligațiunilor, dinamica economică mai slabă și o normalizare a pieței muncii întăresc posibilitatea ca Rezerva Federală a SUA (Fed) să scadă curând dobânda de politică monetară. 

Pe partea europeană, conferința de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) de joi va atrage, evident, atenția investitorilor. „Persistența inflației oferă o explicație plauzibilă pentru faptul că, dincolo de luna iunie, reducerile ratelor dobânzilor BCE ar putea să nu fie atât de frecvente pe cât se anticipa la începutul anului”, au atras atenția analiștii de la Muzinich & Co.

Materii prime

Prețurile petrolului și-au mărit pierderile marți, în urma reuniunii OPEC+ de duminică, interpretate de investitori ca fiind perspectiva unei creșteri a ofertei viitoare, care ar putea duce la o piață excedentară.

În jurul orei 15:55 GMT, barilul Brent din Marea Nordului pierduse 1,49%, până la 77,19 dolari, iar barilul american WTI cedase 1,64%, până la 73 de dolari.

În urma lor, companiile din sectorul energetic au fost atrase pe același trend descendent: în Europa, TotalEnergies a pierdut 2,41%, BP 3,80%, Shell 2,14%, Eni 2,80%, Tullow Oil 5,36% și Equinor 3, 87%.

La Frankfurt, Siemens Energy (-5,72%) a suferit, de asemenea, din luarea de profit, după ce prețul grupului energetic s-a dublat de la începutul anului și pe fondul ratingurilor nefavorabile de la JPMorgan și Bernstein. La New York, Chevron a pierdut 1,28%, iar ExxonMobil 2,20%.

Mergând împotriva curentului, grupul britanic de petrol și servicii energetice Petrofac a urcat cu 29% la Londra când tranzacționarea sa reluată după o lună de suspendare și publicarea unei pierderi anuale în creștere, dar un carnet de comenzi dublu.

Deutsche Telekom a vândut 

Germania a vândut aproape 110 milioane de acțiuni ale grupului de telecomunicații Deutsche Telekom (-1,72%), pentru o sumă de aproape 2,4 miliarde de euro. Cota statului federal în fostul monopol public a scăzut astfel de la 30,5% la 27,8%.

Pe piața valutară, dolarul a pierdut 0,76% față de yen, la 154,89 yeni pe dolar în jurul orei 15:55 GMT. Euro a scăzut cu 0,22% față de dolar, la un euro pentru 1,0880 de dolari. Bitcoin a câștigat 1,97% până la 70,0456 USD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ursula von der Leyen și Donald Trump au ajuns la un acord comercial / Foto: Reuters / Evelyn Hockstein

Acord comercial istoric între Washington și Bruxelles

Președintele american Donald Trump a anunțat duminică...

De ce mediul de afaceri din România este dominat de bătrâni

- Antreprenorii români îmbătrânesc: peste două treimi...

Ilie Năstase a demonstrat tuturor că, deși este general-maior
Dragoș Anastasiu
Calcule și evaluări / FOTO: Freepik
Recoltarea cerealelor / Foto: Freepik
Bani

Care a fost cea mai mare pensie specială plătită în iunie?

Numărul beneficiarilor de pensii speciale a ajuns, în...

Pepco
Palatul Victoria
BVB/ FOTO: Facebook
Furtuna din Caraș Severin
Kim Jong Un și Vladimir Putin
De la 1 august TVA-ul se modifică
Judecătorie / Foto: Freepik
Donald Trump
La benzinărie în drum spre mare / FOTO: Frepik
Caniculă

Codul roșu de caniculă, prelungit până luni

Valul de căldură lovește din plin sudul României cu...

Nișișor Dan și Alexander Van der Bellen
Audit / Foto: Freepik
CNE Cernavoda
Romsilva
Miraj, efect cauzat de temeratura ridicată / Foto: Jeffrey Beall

Canicula aduce interdicții de circulație pe șosele

Autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, cu excepţia...

Grafic
China National Nuclear Corp.
Militari / Foto: MApN
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik

pixel