Plafonarea prețului la gaze. Patru state membre UE au lansat amenințări

Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
O problemă privită mai degrabă prin prisma intereselor economice
O problemă privită mai degrabă prin prisma intereselor economice
Belgia, Grecia, Italia şi Polonia au ameninţat vineri că vor bloca un nou set de măsuri avut în vedere de Comisia Europeană pentru a atenua impactul crizei energetice, deoarece sunt nemulţumite de faptul că printre propuneri nu se numără şi plafonarea preţului gazelor, susţin sursele diplomatice consultate de Reuters.

Aceste diviziuni persistente între cele 27 de state membre UE cresc şansele ca miniştrii energiei din blocul comunitar să nu poată să îşi dea aprobarea finală pentru plafonarea preţului gazelor la reuniunea lor din 24 noiembrie, aşa cum se preconiza anterior.

Potrivit unor surse diplomatice citate de Reuters, la o reuniune a ambasadorilor statelor membre UE, care a avut loc vineri, reprezentanţii Belgiei, Greciei, Italiei şi Poloniei au anunţat că vor o propunere completă cu privire la plafonarea preţului gazelor din partea Executivului comunitar înainte de reuniunea miniştrilor Energiei din 24 noiembrie. În caz contrar, cele patru state au ameninţat că nu vor fi de acord cu întregul pachet de măsuri care trebuie aprobat, pachet care include şi demararea achiziţiilor comune de gaze în blocul comunitar precum şi urgentarea procedurilor de eliberare a autorizaţiilor pentru proiectele din domeniul energiilor regenerabile.

Comisia Europeană, care elaborează legislaţia UE şi o supune aprobării statelor membre, a reacţionat prin promisiunea că va prezenta o schiţă a unui plafon de preţ la gaze şi va face acest lucru înainte de reuniunea miniştrilor Energiei din 24 noiembrie.

Însă şansele ca această schiţă să fie gata pentru a fi aprobată până la 24 noiembrie sunt foarte mici, susţin sursele care au luat parte la discuţiile cu uşile închise care au avut loc vineri.

Singure, cele patru state menţionate nu pot bloca un acord la nivelul Uniunii Europene. Însă ar putea face acest lucru dacă reuşesc să pună la punct o coaliţie mai amplă în rândul majorităţii statelor membre UE care cer de mai multe luni o plafonare a preţului gazelor naturale pentru a duce în jos preţurile ridicate de pe piaţă.

Opoziţia la ideea plafonării este limitată la câteva state membre dar în fruntea lor se află Germania, cea mai mare economie a blocului comunitar, care susţine că un plafon riscă să îi descurajeze pe furnizorii de gaze şi de asemenea ar reduce stimulentele pentru a diminua consumul de gaze în UE.

Lipsa unui acord în rândul celor 27 de state membre UE slăbeşte răspunsul blocului comunitar la o gravă criză energetică, ce are legătură cu războiul din Ucraina şi inflaţia record din UE, care se confruntă în prezent cu o nouă recesiune tocmai când şi-a revenit după pandemia de COVID. 

Citește și Ce se întâmplă cu facturile la energie. Nicolae Ciucă, anunţul zilei despre cât vor plăti consumatorii casnici

Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă prin care se va menţine preţul la energie electrică pentru consumatorii casnici de 0,68 lei pentru cei care consumă până la 100 de Kwh pe lună, 0,80 lei pentru cei care consumă între 100 şi 255 de kWh pe lună, urmând ca acei consumatori care depăşesc pragul de 255 Kwh consum lunar să plătească 1,3 lei pe Kwh, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

"Este o şedinţă de Guvern în care adoptăm două documente foarte importante. Este vorba despre o ordonanţă de urgenţă prin care asigurăm mecanismele de achiziţie pentru energie, astfel încât, aşa cum ne-am angajat, să asigurăm protejarea populaţiei şi a economiei. Vom menţine preţul la energie electrică pentru consumatorii casnici de 0,68 lei pentru cei care consumă până în 100 de Kwh, 0,80 lei pentru cei care consumă între 100 şi 255 de Kwh", a declarat Ciucă, vineri, la începutul şedinţei de Guvern.

El a adăugat că va fi menţinut şi preţul de 1 leu/Kwh pentru IMM-uri. Premierul a precizat că preţul pentru marii consumatori a fost fixat la 1,3 lei/kWh.

"Noutatea care apare prin introducerea acestui mecanism şi, desigur, modificările care se vor face în Parlament la Ordonanţa 119, vom asigura un preţ pentru marii consumatori de 1,3 lei. De asemenea, consumatorii casnici care consumă peste 255 Kwh vor beneficia de acelaşi preţ de 1,3 lei cu specificaţia că, diferit faţă de prevederile anterioare, cei care consumă peste 255 de Kwh vor plăti primii 255 Kwh la valoarea de 0,80 lei ", a declarat premierul Nicolae Ciucă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel