Plan istoric pentru oțelul european! 100 de miliarde de euro și reguli dure pentru importuri

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Oțelărie
Oțelărie
Comisia Europeană lansează un plan de acțiune pentru oțel și metale: 100 de miliarde de euro pentru industrie și locuri de muncă protejate.

Bruxelles-ul vrea să salveze industria siderurgică europeană, confruntată cu prețuri mari la energie și concurență globală neloială
Comisia Europeană a anunțat miercuri, printr-un comunicat oficial, lansarea unui Plan de acțiune dedicat industriei siderurgice și metalelor, menit să mențină și să extindă capacitățile industriale europene. Noua strategie are ca scop principal consolidarea competitivității sectorului și protejarea viitorului acestei industrii esențiale pentru economia Uniunii Europene, în contextul unui climat geopolitic și economic tensionat.

Industria oțelului și metalelor este crucială pentru domenii cheie precum automobilele, tehnologiile curate și apărarea, iar Comisia consideră că o bază industrială solidă este necesară pentru a susține securitatea Uniunii. Planul prezentat miercuri completează strategia „ReArm Europe/Pregătirea pentru 2030”, care vizează întărirea capacităților de apărare ale UE.

Ursula von der Leyen: „Oțelul curat de nouă generație trebuie să fie fabricat în Europa”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că industria siderurgică a fost întotdeauna un motor al prosperității europene. „Oțelul curat de nouă generație ar trebui să fie fabricat în continuare în Europa. Pentru a ne asigura că producătorii noștri rămân competitivi, trebuie să reducem costurile energiei și să sprijinim introducerea pe piață a tehnologiilor inovatoare, cu emisii scăzute de dioxid de carbon”, a spus von der Leyen.

Planul de acțiune anunțat de Bruxelles răspunde astfel unor provocări majore cu care se confruntă sectorul: costuri ridicate la energie, concurență globală neloială, supracapacitate internațională și nevoia urgentă de decarbonizare.

Sprijin financiar masiv: 100 de miliarde de euro pentru decarbonizare și electrificare

Executivul comunitar propune măsuri financiare consistente. Se vizează mobilizarea a 100 de miliarde de euro prin Banca pentru decarbonizare industrială, fonduri bazate pe Fondul pentru inovare și alte resurse europene. Prima licitație-pilot, în valoare de 1 miliard de euro, va fi lansată în 2025 și va avea ca scop decarbonizarea și electrificarea proceselor industriale esențiale.

În perioada 2026-2027, Comisia va aloca 150 de milioane de euro prin Fondul de cercetare pentru cărbune și oțel, iar 600 de milioane de euro vor fi direcționate prin programul Orizont Europa către Pactul industrial curat.

Energie mai ieftină și acces mai rapid la rețea pentru marile industrii consumatoare

Una dintre măsurile prioritare vizează asigurarea unui acces sigur și la prețuri accesibile la energie. Planul încurajează statele membre să reducă tarifele de rețea și să utilizeze contractele de achiziție de energie electrică (PPA), pentru a diminua volatilitatea prețurilor. De asemenea, Comisia sprijină folosirea hidrogenului verde și a altor surse cu emisii reduse de carbon în producția de metale.

Mecanismul CBAM va preveni „relocarea” emisiilor de carbon

Pentru a proteja industria europeană de concurența neloială, Bruxelles-ul va extinde Mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon (CBAM), astfel încât să includă mai multe produse derivate din oțel și aluminiu. Până la sfârșitul lui 2025, Comisia va prezenta o propunere legislativă menită să prevină eludarea regulilor, inclusiv prin introducerea așa-numitei reguli „topit și turnat” pentru determinarea originii metalelor.

În al doilea trimestru din 2025, Executivul comunitar va publica o comunicare oficială privind modul de abordare a relocării emisiilor de carbon pentru mărfurile exportate din UE către țări terțe.

Noi măsuri de apărare comercială împotriva concurenței neloiale

Comisia Europeană va înăspri garanțiile privind importurile de oțel, pentru a proteja industria de supracapacitatea globală și concurența subvenționată. După expirarea actualelor măsuri de salvgardare în 2026, Bruxelles-ul va propune un cadru de protecție pe termen lung pentru industria siderurgică.

Promovarea reciclării și a economiei circulare

Comisia va introduce ținte specifice pentru utilizarea oțelului și aluminiului reciclat, în special în sectoare precum construcțiile și electronicele. De asemenea, vor fi analizate măsuri comerciale pentru deșeurile metalice, resurse esențiale pentru fabricarea oțelului cu emisii reduse.

Locurile de muncă în industria metalelor vor fi protejate

În prezent, industria siderurgică și a metalelor asigură aproape 2,6 milioane de locuri de muncă în Europa. Comisia anunță politici active de sprijin pentru recalificarea forței de muncă și va monitoriza tranziția prin Observatorul european pentru o tranziție echitabilă și Foaia de parcurs pentru locuri de muncă de calitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Declaratia 100
Foto:Freepik.com
Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Notificare telefon

Eset, avertizare pentru cei care au cont pe Spotify

Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Papa Francisc

Papa Francisc a murit

A încetat din viaţă Papa Francisc.

Foto: Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

Scădere uşoară a numărului de firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate, în scădere cu 8,73% în...

Foto: Freepik.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României scade, importurile cresc

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 7, 6% în...

Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sol

Ucraina rămâne fără gaze. Rezervele sunt pe sfârşite

Ucraina ar putea avea nevoie să importe până la 6,3...

Razboiul comercial SUA-China / Foto: Freepik
Nissan / FOTO: Unsplash
Foto: Freepik.com
Boeing 737 Max / FOTO: Unsplash
Protest masiv în New York împotriva lui Donald Trump și Elon Musk
Vânzător stradal într-o localitate din California / Foto: Dave Parker / Flickr
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Gândim alte planuri / FOTO: Freepik

Bancherii, obligați să-și pună mintea la contribuție

În noile condiții generate de războiul tarifelor,...

Bursa de la Tokyo / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Cine mai are încredere în dolar?

Indicele dolarului scade sub pragul de 100, în timp ce aliați tradiționali...

Mină de cupru

10 mega-mine care țin planeta în priză: cine dă cupru lumii?

Cererea globală de cupru explodează: investiții de peste...


pixel