Secretul unei afaceri de succes. În câţi ani îşi scoate banii o plantaţie de aluni

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Pentru o societate dornică să trăiască într-un mediu cât mai curat și să consume produse cât mai sănătoase, bucurându-se de calitățile curative ale plantelor, tot mai mulți agricultori, și nu numai, se orientează spre astfel de culturi.

Fie că e vorba de lenvănțică, de goji sau de pepene de iarnă, aceste afaceri necesită investiții relativ mici comparativ cu altele. Pentru o plantație de puieți de alun, spre exemplu, este nevoie de aproximativ 3.000 de euro la hectar. Cheltuieli care pot fi amortizate în 3-5 ani. Dintre numeroasele soiuri de alun întâlnite pe piață, cea mai rentabilă variantă pare a fi cel cu alune rotunde de Roma, potrivit denumirii comerciale.

De ce? Pentru că acești arbuști au coaja mai tare și mai groasă, putând, astfel rezista o perioadă mai lungă, iar fructele sunt grupate câte 2-4 cu un miez care cântărește până la 48% din greutatea alunei. Alunele se recoltează în a doua parte a lunii august. Operațiune care poate fi efectuată manual sau cu utilaje speciale. Un kilogram de nucă se vinde cu 15 și 40 de lei, dar se poate ajunge și la 50 de lei. Dintr-un hectar se pot obține în jur de 450 kilograme de alune.

Și alte foloase

Dar, de la alun se recoltează, pentru diverse tipuri de consum inclusiv mugurii, frunzele și scoarța.

- mugurii, care se adună toamna, după căderea frunzelor, se usucă la temperatura camerei și sunt recomandați, sub formă de infuzie, ca remediu împotriva amețelii, ca sudorific și astringent. Sunt utilizați, de asemenea, pentru tratarea hepatitei epidemice, a astmului bronsic, emfizemului. le, alunele de copac. Florile mascule se recolteaza primavara, in momentul formarii

- pe vremuri, frunzele de alun erau folosite ca substitut pentru tutun. Ele au proprietăți vasoconstrictoare, antihemoragice, antibacteriene, antiinflamatoare, antiedematoase cerebrale, cicatrizante, depurative, antidiareice. Se culeg doar frunzele verzi, întregi, nepătate.

- scoarța se recoltează primăvara devreme au toamnă de la lăstarii tineri, se usucă și are o deosebită importanță teraputică în medicină. În cazuri de febră nespecifică se cunsumă infuzie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Casă de schimb valutar
Vameși
Liberty Galați
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

Freepik.com
Foto: REUTERS
colaj foto pexels.com
Adrian Nica, șeful ANAF
HoReCa. Pexels.com
Lei și lingouri de aur / Foto: DCBusiness
Cargo GNL / sursa foto: Freepik.com / sharpiloandrey
Dumitru Chisăliță, președintele AEI

pixel