Plata facturilor. Marii consumatori de energie au primit bani de la stat

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Vom trece iarna cu bine, a promis ministrul Economiei
Vom trece iarna cu bine, a promis ministrul Economiei
Ministerul Energiei a plătit peste 130 milioane de euro marilor consumatori de energie, sumă aferentă anului trecut în cadrul schemei de ajutor de stat pentru plata facturilor, potrivit unui comunicat al ministerului, remis, miercuri, AGERPRES.

"Vom trece iarna cu bine. Schema de ajutor de stat pentru energointensivi a fost finalizată, iar marii angajatori au primit bani pentru a-şi putea susţine activitatea. Aşa cum am mai spus, prin acest ajutor financiar susţinem 15 ramuri din industria României. Vorbim despre producători care au angajaţi direct şi pe orizontala economiei de peste 100.000 de angajaţi. Totodată, prin această schemă evităm riscul de relocare al unor companii care contribuie la economia României. Aş vrea să reamintesc că nu oferim sprijin doar marilor consumatori de energie. De compensare beneficiază şi IMM-urile, dar şi consumatorii casnici, măsurile fiind prevăzute în Legea nr. 259/2021. Suntem în discuţii cu Comisia Europeană pentru a prelungi schema de ajutor de stat prevăzută prin OUG nr. 81 pentru a-i susţine în continuare pe energointensivi", a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.

Suma plătită în anul 2021 sub forma ajutorului de stat aferent anului 2020 este de 637,6 milioane lei, echivalentul a 131,8 milioane de euro la cursul mediu de referinţă pentru anul 2020 de 4,8371 lei/euro. 

Citește și Gaze naturale. Ce se întâmplă dacă va fi o iarnă grea în România

Citește și Factura la gaze și electricitate. Luna decembrie vine cu surprize

Citește și DEZASTRU. România rămâne fără gaze. Expert: Ne lipsește un procent de 20% din necesar

Numărul total al societăţilor care au beneficiat de ajutorul de stat conform OUG nr. 81/2019 este de 33, toate cu capital 100% privat, dintre care 12 societăţi cu răspundere limitată şi 21 societăţi pe acţiuni.

Numărul societăţilor cărora li s-a respins cererea de acordare a finanţării este de trei, deoarece nu s-au încadrat în condiţiile cumulative impuse de OUG 81/2019 pe perioada de implementare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Liberty Galați
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

Freepik.com
Foto: REUTERS
colaj foto pexels.com
Adrian Nica, șeful ANAF
HoReCa. Pexels.com
Lei și lingouri de aur / Foto: DCBusiness
Cargo GNL / sursa foto: Freepik.com / sharpiloandrey
Dumitru Chisăliță, președintele AEI
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

ANOFM: Creştere a ratei şomajului

A crescut rata şomajului la finalul anului 2025.

Mugur Tolici
Benzinărie / Foto: Freepik
Muncitor în construcții / FOTO: Freepik
Aur. Freepik.com
Ghișeu / Foto: Freepik

Veste bună pentru românii cu credite în valută

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat în calculul...


pixel