Avalanşă de demisii. 13 manageri de top au ales să plece din funcţie

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Presa a urmărit cu atenție toate mișcările
Presa a urmărit cu atenție toate mișcările
Anul 2018 a fost unul dintre cei mai însemnați din ultimul timp după numărul de demisii din conducerile marilor companii ale lumii. Creșterea concurenței în economia mondială, acutizarea luptei pentru cote de piață în anumite sectoare, intrigi interne, acuzații de infracțiuni financiare sunt numai câteva dintre factorii care au condus la schimbarea top-managerilor.

Cele mai multe demisii s-au înregistrat în Statele Unite, multe fiind neașteptate. Potrivit estimărilor cabinetului Challenger, Gray & Christmas, pănă la sfârșitul lunii noiembrie 2018, în SUA au fost destituiți 1.323 de directori executivi, cu 24% mai mulți decât în primele 11 luni din 2017.

1. Kobe Steel

Una dintre primele demisii surpriză al anului trecut s-a întâmplat în 5 martie 2018. După o serie de scandaluri legate de falsificarea datelor companiilor nipone în 2017, în special din partea Nissan, Mitsubishi și Subaru, s-a stabilit și oțelăria Kobe Steel, una dintre cele mai mari din lume, a procedat la fel. Directorul general al întreprinderii, Hiroya Kawasaki, și-a dat demisia, asumându-și întreaga responsabilitate.

2. Volkswagen

La nivelul conducerii celui mai mare concern auto al Germaniei au continuat, în 2018, schimbări după scandalul motoarelor diesel, izbucnit în toamna lui 2015. În 12 aprilie 2018, compania l-a demis din funcția de CEO pe Matthias Müller. Aflat în fruntea Porsche din 2010, Muller a fost numit director general al VW în septembrie 2015.

3. Goldman Sachs

În 17 iulie 2018, banca americană Goldman Sachs a anunțat plecarea din funcțiile de conducere pe care le deținea a omului de afaceri Lloyd Blankfein, care a gestionat prestigioasa instituție financiară din 2006. Unul dintre cei mai longevivi directori de bănci din SUA, care a rămas în picioare inclusiv în timpul crizei din 2008, Blankfein a acuzat, în ultimul timp, probleme de sănătatae.

4. WPP

Una dintre cele mai scandaloase demisii din 2019 s-a înregistrat în domeniul reclamei. În 14 aprilie 2018, consiliul director al WPP a anunțat demisia directorului general Martin Sorrell, fondatorul acestui important holding de telecomunicații și reclamă, care numără peste 200.000 de angajați. Sorrell s-a aflat la cârma companiei 33 de ani. Retragerea sa a intervenit pe fondul articolelor din presă care evocau comportamentul inadecvat al omului de afaceri și folosirea banilor companiei în scopuri personale.

5. ZTE

În 17 aprilie 2018, autoritățile SUA au anunțat sancțiuni împotriva ZTE (Zhongxing Telecommunications Equipment), unul dintre cei mai mari producători mondiali de apartură în domeniul telecomunicațiilor, acuzând corporația chineză de livrări ilegale în Iran și Coreea de Nord. Sub presiunea americanilor, compania a decis înlocuirea directorului întreprinderii, Lisin Chen.

6. Intel

În iunie 2018, din cauza unei ”conduite nepotrivite” a fost demis directorul general al Intel, Brian Krzanich, după cinci ani de exercitare a respectivei funcții. Ulterior, presa a scris că fostul patron ar fi intrat în relații intime cu unul dintre angajații firmei.

7. Papa Jone's

Lanțul de pizzerii Papa Jone's a intrat într-o situație de criză în 2018, după ce fondatorul companiei, John Schnatter, a făcut o serie de remarci dure. La 1 ianuarie anul trecut, el și-a dat demisia, după ce, în noiembrie 2017, criticase conducerea Ligii americane de fotbal, NFL.

8. FCA

Altă retragere surprizătoare a fost cea a CEO companiei Fiat Chrysler Aytomobiles, Sergio Marchionne. Se întâmpla în 21 iulie 2018. După numai câteva zile, Marchionne a decedat la vârsta de 66 de ani.

9. CBS

Leslie Moonves a condus postul de televiziune CBS, unul dintre cele mai prestigioase din SUA, timp de 15 ani, din aprilie 2003. La începutul lunii august 2018, ziarul New Yorker a publicat un articol în care mai multe femei, angajatele corporației, îl acuzau pe directorul general de abuz sexual. În 10 septembrie, Moonves a plecata, CBS anunțând, totodată că fostul patron nu va primi prima cuvenită în valoare de 120 milioane de dolari.

10. Danske Bank

În octombrie 2017, banca Danske Bank a anunțat că autoritățile franceze au angajat o anchetă privind spălarea de bani în filiala instituției din Estonia. În 2018, cercetările s-au extins și în alte țări. Pe fondul scandalului astfel izbucnit, directorul general al băcnii, Thomas Borgen, și-a dat demisia în 19 septembrie.

11. Instagram

Creatorii rețelei sociale Instagram, Kevin Systrom și Mike Krieger, care au condus compania din 2010, s-au retras în mod cu totul surprinzător la sfârșitul lunii septembrie. Într-o scrisoare, cei doi au afirmat că sunt pregătiți pentru următoarea etapă a vieții lor. Presa a scris însă că motivul ar fi fost pierderea de către Instagram a independenței după ce a fost preluată de Facebook.

12. PepsiCo

Indra Nooyi completează lista celor care s-au retras din funcții de conducere. După 12 ani de muncă la cârma PepsiCo, Indra și-a anunțat plecarea în august 2018.

13. Renault - Nissan - Mitsubishi

Altă demisie scandaloasă a fost cea a directorului general al aliaței Renault - Nissan - Mitsubishi, Carlos Ghosn, reținut în 19 noiembrie în Japonia sub acuzația de infracțiuni financiare.

Citește și Hotărâre neașteptată la Renault. Cine este CEO-ul companiei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Conducte petroliere / Foto: Rawpixel
Registrul Auto Român
ANAF / Foto: DCBusiness
Warren Buffett / FOTO: Facebook
Călin Georgescu / Foto: LUCIAN TUDOSE / Agerpres
Casă țărănească din secolul XIX
Nvidia / Foto: Nvidia / Flickr
Bani. Foto: Mihai Ciobanu

Cursul BNR: Euro a crescut, dolarul și aurul au scăzut

Banca Națională a României a calculat valoarea leului...

Bursa de Valori București

BVB a închis ziua în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi...

Foto: Pexels.com
Grafic bursier
Bani
Baterii. Mașini electrice
Proteste fermieri polonezi / sursa foto: Wikimedia Commons
Tranzacție încheiată
Petroliști Aramco / Foto: Aramco

Prețul petrolului scade, piața este din nou agitată

În prima zi a săptămânii, investitorii au exprimat o...

Conducte de gaze / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Germania devine o națiune de cumpărători online

Comerţul online ia amploare în Germania.

Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Rubla rusească
CEC Bank / Ilustrație: Oana Pavelescu
BCE
Bună dimineața! Să aveți o zi de neuitat!
Investitori la bursă / FOTO: Freepik
Lacătul pe ușă
COP29 BAKU / FOTO: https://cop29.az/en/media-hub/media-gallery/35/album?slide=8

pixel