PNRR. Vești PROASTE pentru BUGETARI

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Populația țării scade vertiginos
Populația țării scade vertiginos
Anvelopa salarială în sectorul bugetar va fi mărită de acum înainte doar cu cuantumul creşterii economice, iar dacă vor creşte veniturile la stat se vor putea majora şi salariile în acea marjă, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, la Palatul Victoria, după prezentarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"Ce spunem aici (în PNRR - n . r.) este că nu mai mărim anvelopa salariilor la bugetari mai mult decât creşterea economică, respectiv creşterea veniturilor. Adică, dacă vom creşte PIB-ul şi veniturile la stat, atunci putem creşte şi salariile bugetarilor în acea marjă. Mi se pare că e o chestiune de bun simţ pe care o facem în condiţiile în care suntem o ţară în procedură de deficit excesiv şi ne-am angajat ca până în 2024 să revenim la 3%. Nu poţi să şi revii la 3%, să creşti şi peste cât ai în acest moment. Dar, dacă vom continua cu această creştere economică pe care o avem şi care este estimată bună, atunci putem să mărim în această linie şi salariile bugetarilor", a spus ministrul.

Întrebat dacă asta nu înseamnă de fapt o îngheţare a salariilor din sectorul bugetar, Ghinea a răspuns: "Nu, nu este o îngheţare. Încercaţi să scoateţi un cuvânt de la mine care nu există. Dacă se măresc în linie cu creşterea economică înseamnă că se măresc".

Pensii de serviciu. Cine nu mai primește acest beneficiu

"Nu avem nici îngheţări de salarii şi nici de pensii în PNRR. Avem nişte reforme foarte moderate şi de bun simţ", a adăugat el.

Bugetul total alocat României pentru PNRR se ridică la 29,2 miliarde euro. România a depus oficial, luni, Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare la Bruxelles şi urmează evaluarea oficială a Comisiei Europene, iar miercuri a fost prezentat public de premierul Florin Cîţu, vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor şi de ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

România este a treia ţară membră a Uniunii Europene care a publicat tot Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), peste 1.200 de pagini, şi, probabil, prima care publică şi anexele, mai mult de 1.000 de pagini. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel