Ajutoare de stat mai mari pentru firme! Până la 75% sprijin în aceste regiuni
Guvernul României urmează să...
Viorel Panait a adăugat că operatorii din portul Constanţa sunt şi ei interesaţi să îşi majoreze capacităţile.
Chiar şi înainte ca Rusia să anunţe că se retrage din acordul care permitea Ucrainei să exporte cereale din porturile sale la Marea Neagră, Constanţa era principala rută alternativă de livrare a cerealelor ucrainene. Aceasta, în condiţiile în care, de la începutul invaziei ruseşti şi până în prezent, prin portul Constanţa au trecut aproximativ o treime din exporturile de cereale ale Ucrainei.
Panait a declarat pentru Reuters că, per total, în primele şase luni ale anului, 15,25 milioane de tone de cereale au trecut prin portul Constanţa, în creştere cu 24,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cerealele ucrainene au reprezentat 7,5 milioane de tone din cantitatea totală. Comparativ, pe întreaga perioadă a anului 2022, operatorii portuari din România au intermediat 8,6 milioane de tone de cereale din Ucraina.
Viorel Panait, care este şi director general la operatorul portuar Comvex SA, spune că întârzierile apărute în recoltatul cerealelor româneşti, precum şi reticenţa anumitor fermieri români în a-şi vinde producţia la preţuri mici, fac să existe capacităţi disponibile pentru cerealele ucrainene până la mijlocul lunii august.
"Recoltatul în România începe uşor mai târziu decât în Ucraina, ceea ce creează o pauză între cele două recolte, iar unii fermieri români mai păstrează recoltele lor, aşa că vânzările stagnează pentru moment. Asta creează capacităţi logistice disponibile de care Ucraina ar putea profita", a susţinut acesta.
În plus, el a precizat că operatorii de terminale de cereale din portul Constanţa şi-au majorat investiţiile în echipamente şi management pentru a-şi îmbunătăţi capacitatea operaţională, comparativ cu situaţia de la începutul războiului. Până acum, cantitatea maximă de cereale care a trecut într-un an prin portul Constanţa a fost de 25 de milioane de tone, însă Panait spune că acest vârf va fi depăşit în 2023.
"Este o cursă accelerată şi toată lumea este implicată - statul, autoritatea portuară, operatorii - cu obiectivul de a creşte capacitatea operaţională, vitezele de tranzit şi cantităţile de cereale", a afirmat Panait.
Acesta a dezvăluit că firma Comvex, care anul trecut şi-a dublat capacităţile de descărcare a barjelor, va demara în următoarele opt luni un program de lucrări pentru a-şi creşte capacitatea de stocare a cerealelor cu 25%, până la 250.000 de tone.
La începutul acestei luni, grupul francez de logistică TTS a finalizat preluarea operatorului Decirom SA din portul Constanţa şi a anunţat că va investi 10 milioane de euro pentru a creşte viteza de operare până în 2024.
Viorel Panait a mai spus că unii operatori din portul Constanţa utilizează un sistem digital, care reduce timpul necesar pentru procesarea declaraţiilor vamale până la 30 de minute, de la 48 de ore anterior.
În paralel, Ucraina şi-a majorat capacităţile la porturile sale pe Dunăre, de la Reni şi Izmail, iar acum se poartă discuţii cu operatorii feroviari pentru un nou sistem de reîncărcare la punctul de trecere a frontiere de la Vadul Siret-Dorneşti. "Vorbim de progrese reale", a subliniat el.
Ucraina şi Rusia sunt mari exportatori mondiali de cereale, iar România este unul dintre principalii producători de cereale din UE. Pe de alt parte, România este una dintre cele cinci state membre UE din Europa de Est care se confruntă cu un aflux de cereale ucrainene după invazia rusească, ceea ce a obligat UE să aprobe restricţii temporare conform cărora cerealele ucrainene pot doar să tranziteze cele cinci ţări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul României urmează să...
Contribuabilii trebuie să...
Despre examenul scris pe care ar urma să-l susțină...
Arieratele bugetului general...
Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...
România, în fruntea producției...
Favoriți în sondaje,...
După o serie impresionantă de...
Litiul, cobaltul și nichelul...
Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică
Angajații federali obligați să...
Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...
SUA apără acordul propus de...
O decizie dificilă pentru...
Președintele argentinian Javier...
Care este țara europeană care plătește abonamentul...
Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...
Rating susţinut de apartenenţa...
Cum poți obține 500 de lei de...
Un avertisment adresat în...
Ministrul Finanțelor se află la...
Declinul social-democraților...
Portofoliul Berkshire Hathaway,...
SUA reacționează la taxele...
Reciclarea textilelor,...
Pe de altă parte, Bitpanda, a...
Rețea extinsă de conducte...