Poşta Română, amplu program de modernizare, susținut de Eximbank

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Încă un pas spre viitor
Încă un pas spre viitor
Compania Naţională Poşta Română a încheiat cu EximBank - în urma unei proceduri competitive la care au participat mai multe bănci - un acord de finanţare în valoare de 200 de milioane de lei, care asigură societăţii fondurile necesare demarării unuia dintre cele mai ample programe de investiţii în modernizare şi digitalizare din ultimii 40 de ani. 

Ceremonia semnării acordului de finanţare de către Horia Grigorescu, Director General al CNPR, şi Traian Halalai, Preşedinte Executiv al EximBank, a avut loc în prezenţa ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.     

Programul investiţional al companiei vizează consolidarea şi menţinerea poziţiei de lider de piaţă în sectorul poştal românesc şi are la bază recomandările companiei de servicii profesionale Deloitte potrivit cărora, pentru atingerea ţintelor de business, sunt necesare investiţii atât în infrastructura poştală, digitalizarea şi modernizarea acesteia, cât şi în sectorul de resurse umană.

Creditul acordat de EximBank pe o perioadă de 12 ani va fi utilizat cu precădere pentru:
• automatizarea proceselor logistice prin înfiinţarea noilor centre de tranzit/sortare de la Bucureşti Nord şi Cluj – în valoare de 68 milioane lei;
• crearea şi implementarea unei arhitecturi de sistem de management digital integrat (hardware şi software), necesară asigurării fluxurilor informaţionale (ERP şi a modulelor acestuia) – în valoare de 128,3 milioane lei;
• reabilitarea clădirilor monumente istorice din Timişoara, Piatra Neamţ, Oradea şi Cluj, aflate în patrimoniul Poştei Române, şi valorificarea acestora atât din punct de vedere comercial, cât şi cultural şi istoric – în  valoare de 54,5 milioane lei.

Citește și Poșta Română în VIITOR. Horia Grigorescu: Devenim din ce în ce mai digitalizați (VIDEO)

”Prin încheierea acestui acord de finanţare cu EximBank am deschis o primă pagină din istoria pe care o vom scrie în ceea ce priveşte dezvoltarea serviciilor Poştei Române. Începem, astfel, o etapă fără precedent - un amplu proces de modernizare, pe care Poşta Română nu l-a mai avut din perioada interbelică, prin care vom aduce compania la standardele internaţionale în domeniul serviciilor poştale. Suntem în discuţii atât cu Banca Mondială şi Comisia Europeană, cât şi cu Ministerul Fondurilor Europene, pentru a obţine finanţări ce vor continua investiţiile începute cu creditul de la EximBank, astfel încât, pe termen lung, Poşta Română să devină un competitor de referinţă pe piaţa de profil”, a spus Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române. 

Oficialul companiei a adăugat că Poşta Română beneficiază de unele dintre cele mai bune condiţii de creditare de pe piaţa bancară.

”Competitivitatea ofertei EximBank transformă parteneriatul pe care îl avem cu Poşta Română într-o tradiţie, iar acest lucru înseamnă că avem abilitatea de a face faţă provocărilor, de a manifesta deschidere faţă de noi abordări şi de a ne adapta la nevoile partenerilor noştri. Sunt calităţi care ne permit să continuăm şi să extindem colaborări cu companii cu planuri ambiţioase de dezvoltare, cum este şi Poşta Română, cărora le putem asigura resursele financiare necesare pentru implementarea cu succes a unor proiecte de investiţii”, a spus Traian Halalai, Preşedintele Executiv al EximBank.

Pentru realizarea investiţiilor menţionate, Compania Naţională Poşta Română a demarat studiul de fezabilitate pentru centrul de tranzit Bucureşti Nord, estimat a fi finalizat până la sfârşitul acestui an, în timp ce pentru centrul de tranzit/sortare Cluj a fost începută procedura de dialog competitiv pentru achiziţia echipamentelor, iar pentru investiţiile în sistemul informatic de gestiune este în curs de pregătire procedura de achiziţie pentru realizarea arhitecturii de sistem. 

În ceea ce priveşte reabilitarea clădirilor, au fost deja eliberate autorizaţiile de construcţie pentru cele de la Timişoara şi Oradea, urmând a fi demarate, în scurt timp, procedurile de achiziţie a serviciilor de reabilitare, la Cluj au fost depuse documentele pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie, iar la Piatra Neamţ este în pregătire procedura de autorizare. 
 
Despre Compania Naţională Poşta Română

Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează singură veniturile din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează. Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în proporţie de 93,52%, şi de Fondul Proprietatea, în proporţie de 6,48%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, fiind cel mai mare angajator - peste 24.000 de angajaţi, cu 5.500 de oficii poştale/ghişee/agenţii poştale, iar peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile sale şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie. În luna august a.c., Compania Naţională Poşta Română a achitat integral toate datoriile istorice către ANAF, în valoare de 135 mil.lei, reuşind, astfel, să ridice sechestrul pus pe bunurile imobile, ce au constituit garanţie.
Pentru detalii: www.posta-romana.ro

Despre EximBank

EximBank este o instituţie specializată ce se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare sunt dedicate exclusiv segmentului corporate şi pot fi accesate în condiţii avantajoase de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează pieţei interne. Companiile au la dispoziţie şi un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance şi factoring, ce întregesc oferta de finanţare şi garantare. Totodată, pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa de garanţii şi asigurări, EximBank este unul dintre canalele prin care fondurile publice, puse la dispoziţie de statul român, se infuzează în economie. 
Pentru detalii: www.eximbank.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lingouri de aur / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
Sebastian Burduja. Foto: Crisan Andreescu
Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia
Copil
Lucrător din industria petrolieră / FOTO: Freepik

Grupul MOL a semnat o înţelegere cu Kazmunaygas

Documentul a fost parafat la Budapesta de Zsolt Hernadi,...

Trenul nou a rămas în gară
Industrie. Foto: Pexels.com

pixel