Un sprijin suplimentar în această lună l-a reprezentat ajutorul de Paşte, în valoare de 400 de lei, acordat persoanelor vulnerabile. Guvernul României acordă în acest an un sprijin financiar de 800 de lei, împărţit în două tranşe egale, pentru pensionarii cu venituri mici. Aproximativ 2,5 milioane de români, care au pensii de până la 2.574 de lei (echivalentul salariului minim pe economie net), beneficiază de acest ajutor.
"Printr-un efort conjugat al Ministerului Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Finanţelor, Casei Naţionale de Pensii, Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea forţei de muncă (ANOFM), precum şi al partenerilor noştri din domeniul bancar, prestaţiile sociale aferente lunii aprilie au fost distribuite la timp de către poştaşi, înaintea sărbătorilor pascale. Ne-am dorit să le putem aduce această mulţumire clienţilor noştri ca să se poată bucura, aşa cum este normal, de Paşte în linişte, alături de familie şi cei dragi" a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale "Poşta Română" într-un comunicat de presă, transmis vineri AGERPRES.
Managementul Poştei Române le mulţumeşte salariaţilor care îşi îndeplinesc atribuţiile cu profesionalism şi devotament, punând mai presus de toate grija faţă de oameni.
De 163 de ani, Compania Naţională "Poşta Română" se reinventează permanent, într-o Românie în care durata medie de viaţă a companiilor nu depăşeşte 10 ani, conform cifrelor oficiale.
Poşta Română este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde...
România își schimbă strategia...
Sistemul de pensii private...
Spotify a raportat marţi un profit net de 2,212 miliarde...
Parlamentul European și-a...
Autoritățile centrale și...
Leul a câștigat teren marți, 10...
Asigurările voluntare de...
Prețurile carburanților din...
În timp ce fermierii din vestul...
Alphabet, compania-mamă a...
A fost lansată licitaţia...
Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...
Banca Națională a României își...
Agenția Națională de...
Analistul economic Adrian...
România a finalizat cu succes...
Ministerul Finanțelor a...
Valoarea totală a finanţărilor...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...