Poveste care merită citită: Omul străzii care a jucat la bursă

Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
Nimănui nici nu i-a trecut prin minte
Nimănui nici nu i-a trecut prin minte
Mulți investitori au pornit de la zero, reușind să ajungă până la sume impresionante. Dar cazul suedezului Kurt Degerman este unic: a câștigat peste un milion de dolari jucând la bursă dar ducând o viață de om al străzii. Despre cât este de bogat s-a aflat doar după moartea lui.

Degerman a devenit unul dintre cei mai renumiți vagabonzi din lume, dar și unul dintre cei mai bogați, chiar dacă postmortem. Iar povestea lui de viață este impresionantă. În copilărie, Degerman era considerat un copil dotat, mereu cel mai bun din clasă. Părea că va avea un viitor strălucit, de om de succes. Dar nu a fost să fie: adolescent fiind, Kurt s-a îmbolnăvit. A abandonat școală, prietenii, s-a îndepărat de familie și, într-un final, a ajuns pe străzi.

Sticle goale

Degerman a trăit pe străzile orașului Skellefteå aproape 40 de ani, câștigând din vânzarea sticlelor și dozelor goale de bere, pe care le vindea. Kurt nu făcea notă discordantă cu ceilalți oameni ai străzii din Skellefteå: la fel de înschis și în sine și antisocial. Îmbrăca hainele găsite prin lăzile de gunoi și mânca fie din ce primea de la trecătorii miloși, fie ceva foarte ieftin. Dar, spre deosebire de mulți alți vagabonzi, Kurt nu consuma alcool, nu se droga.

Și nimeni nu a bănuit măcar că Degerman juca la bursă, investind banii obținuți din vânzarea sticlelor în acțiuni și aur. Degerman se descurca minunat în finanțe și o intuiție care îi ”spunea” când trebuie să cumpere și când să vândă. E adevărat, în jocul la bursă nu s-a bazat numai pe atât. Pentru că după ce-și termina treaba adunând coșuri întregi de doze și sticle goale, Kurt se refugia în bibliotecile municipale gratuite, unde citea ziare economice.

Zilnic, la bibliotecă

 bibliotecă”Zilnic mergea la bibliotecă, pentru că nu cumpăra niciodată presă. Acolo stătea ore întregi răsfoind Swedish Business Daily și Dagens Industri, așa că era la curent cu tot ce se întâmpla la bursă”, a relatat, ulterior, vărul lui Degerman. Și așa, în secret, Kurt a strâns o avere frumoasă, despre care s-a aflat după moartea lui, în 2008, la vârsta de 60 de ani.

Citește și Lecție de istorie. Cum au provocat lalelele o criză la bursă

S-a descoperit, astfel, că Degerman deținea, în total, 1,4 milioane de dolari: 1,1 milioane în acțiuni și titluri de valoare, 124 de lingouri de aur în valoare totală de 300.000 de dolari și alte 6.500 de dolari într-o altă bancă din orașul său. Mai mult, s-a constatat că, de fapt, Degerman nu era chiar un om al străzii, pentru că avea o căsuță mică și modestă unde s-au găsit 450 de dolari în numerar.

Furia rudelor indiferente

”Kurt nu a invidiat niciodată pe nimeni și nu cumpăra niciodată nimic. Avea însă o minte luminată și era mult mai deștept decât majoritatea dintre noi”, a declarat, mai târziu, vărul său. Spre marea surprindere a rudelor, înainte de moarte, Kurt a lăsat un testament, impecabil scris și legalizat. Dar și mai mare a fost surpriza celor care nu au încercat niciodată să-l readucă în sânul familiei când au aflat că toată averea a fost lăsată vărului său, singurul care, din când în când îl mai vizita pe Degerman în spital, acolo unde și-a petrecut ultimele luni din viață.

Ce a urmat nu e greu de imaginat: rudele au contestat în instanță testamentul, cerându-și partea. Patru luni a durat procesul, încheiat brusc după ce, potrivit presei, care nu a avut acces la prea multe informații, părțile au ajuns la un acord amiabil. Și toată lumea a fost fericită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Germania / FOTO: Unsplash
Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...

007 / FOTO: Wikipedia
Completare document / FOTO: Freepik
Fermieri
santorini - FOTO: Freepik@saralaphotography94

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini

Ce se întâmplă cu sezonul turistic din Santorini....

Satelit / FOTO: Freepik
slow shopping - FOTO: Freepik
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

O selecție a celor semnificative informații ale zilei...

Construirea Zidului Berlinului, 1961 / Foto: Arhiva Națională a Germaniei
Litoralul românesc
Recoltarea ceții
Foxconn
Donald Trump / Foto: Casa Albă

Tarife, dobânzi, criptomonede, pariul pe Trump se clatină

La o lună după începutul celui de-al doilea mandat al...


pixel