AFM pregătește finanțare pentru baterii de stocare la prosumatori
Administrația Fondului pentru...
Activele riscante, cum ar fi acţiunile, au crescut în ultimele luni, în urma măsurilor masive de stimulare din partea băncilor centrale şi a guvernelor, dar şi preţul metalului galben a crescut, un semn al incertitudinilor ridicate asupra efectelor pe termen lung ale crizei din domeniul sănătăţii. De asemenea, tensiunile geopolitice sprijină creşterea preţului aurului, perceput ca o investiţie de refugiu în vremuri de incertitudini.
Gramul de arul, RECORD ISTORIC. Ce a făcut LEUL în acest context
Pe piaţa spot uncia de aur a urcat miercuri la nivelul record de 2.030,72 dolari, în urma reducerii apetitului investitorilor pentru activele riscante. Anul acesta preţul aurului a urcat cu aproximativ 33%.
Miercuri dimineaţă, indicele MSCI al acţiunilor din regiunea Asia Pacific (excluzând Japonia) se situa la 560,36 puncte, aproape de cel mai ridicat nivel din ultimele şase luni, în timp ce indicele Bursei de la Tokyo a scăzut cu 0,86% iar Bursa din Australia înregistra un declin de 1%. Şi acţiunile chineze au scăzut în timp ce indicele Kospi al Bursei din Coreea de Sud se apropie de cel mai ridicat nivel octombrie 2018.
Înainte de pandemia de COVID-19, majoritatea băncilor private recomandau clienţilor lor să păstreze doar o mică parte din avuţia lor sub formă de aur. În prezent, unii dintre aceşti consilieri direcţionează până la 10% din portofoliile clienţilor lor spre metalul galben, pe măsură ce stimulente introduse de băncile centrale au redus semnificativ randamentele la obligaţiunile guvernamentale. În aceste condiţii, să deţii aur este mai atractiv, chiar dacă deţinerea de aur nu aduce venit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Administrația Fondului pentru...
Programul Rabla ar putea...
Florin Bănică a declarat la...
Agenția Națională de...
Societatea de Transport...
Presiunile inflaționiste venite...
Statele Unite conduc detașat...
Curtea Supremă a Rusiei a...
Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...
Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...
România ar putea închide Planul...
Dacia pregătește, potrivit unor...
Gigantul francez al retailului...
Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...
Un nou val de demisii zguduie...
India şi Statele Unite au...
Agenția Națională de...
Reforma pensiilor speciale...
Guvernul pregătește majorarea...
Ministerul Finanțelor a listat...
Preşedintele Nicuşor Dan...