Prețuri mai mici la benzină și motorină. Ce se pregătește

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
MOL a ieftinit benzina / Foto: Arhivă
MOL a ieftinit benzina / Foto: Arhivă
Benzina și motorina s-ar putea ieftini nu din cauza prăbușirii prețului la petrol, care oricum a scăzut în ultimele săptămâni, fără însă ca această evoluție să influențeze tarifele la pompă. Există în Senat un proiect legislativ, depus recent spre dezbatere, și care prevede reducerea valorii accizei pentru combustibili.

Schimbările privind acciza la combustibili se regăsesc în Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, document înregistrat recent la Senat pentru dezbatere și care recomandă ca nivelul accizelor la carburanți să revină la valoarea folosită înainte de majorarea decisă în a doua jumătate a anului 2017. Ceea ce înseamnă că această acciză ar urma să scadă, în medie, cu aproximativ 400 de lei pe tonă.

Concret, acciza la benzina cu plumb ar urma să se reducă de la 2.945,75 de lei/tonă, cât e în prezent, la 2.530,17 de lei/tonă, în timp ce acciza pentru benzina fără plumb ar urma să se reducă de la 2.566,71 de lei/tonă (valoarea din acest an) la 2.151,13 de lei/tonă. În fine, acciza la motorină ar putea să se reducă, dacă proiectul va intra în vigoare, de la 2.175,24 de lei/tonă (acciza din 2019) la 1.796.53 de lei/tonă.

Citește și Prețul benzinei în România a scăzut la cel mai mic nivel din Europa

Toate schimbările privind nivelul accizelor la combustibili se vor aplica, potrivit proiectului de act normativ, începând cu anul viitor, mai exact, din prima zi a anului 2020. Valoarea redusă a accizelor ar urma să se aplice timp de trei ani, și anume în perioada 2020 – 2022.

Astfel, dacă măsurile cuprinse în propunerea legislativă vor ajunge să se aplice, românii s-ar putea bucura atât de transport personal mai ieftin, cât și de reducerea prețurilor la alimente sau anumite servicii, deoarece prețul multora dintre acestea conține și cheltuieli de transport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Mărfuri/FOTO: Freepik
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com

pixel