Premierul Ciucă anunţă că nu se are în vedere introducerea unui impozit de 1% pe cifra de afaceri. Ce spune despre cota unică

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu o delegație a Confederației Patronale Concordia.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia, care reunește companii care generează peste 30 la sută din Produsul Intern Brut al României.

Cu această ocazie, au fost analizate mecanismele de colaborare dintre Guvernul României și mediul de afaceri, care au generat, anul trecut, o importantă creștere economică, într-un context marcat de numeroase crize regionale și globale.

“Datele publicate astăzi de INS, care confirmă una dintre cele mai mari creșteri economice la nivel european pentru țara noastră, 4,8 la sută, adică aproape 50 de miliarde de euro în plus, ne arată că am reușit, împreună, prin dialog, nu doar să evităm recesiunea, dar chiar să și performăm”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă. „Este o reușită a noastră, a tuturor, iar planurile noastre pentru acest an trebuie să folosească toate resursele și oportunitățile de care dispunem, împreună, decidenți și mediu privat. Capitalul românesc trebuie sprijinit, eforturile dumneavoastră încurajate iar modernizarea economiei, consolidată prin finanțări masive și atragerea de bani europeni”, a mai adăugat șeful Executivului.

Premierul României a dat asigurări că stabilitatea și predictibilitatea fiscală vor rămâne în parametrii conveniți cu partenerii de dialog, fără schimbări bruște ale reglementărilor în domeniu. Cota unică își continuă efectele benefice pentru economie și nu se are în vedere introducerea unui impozit de 1 la sută pe cifra de afaceri. Este important, însă, ca firmele românești să nu se simtă discriminate fiscal față de cele străine.

Pentru a gestiona deficitul din ce în ce mai accentuat al forței de muncă, la nivelul Guvernului continuă procesul de eficientizare a procedurilor de recrutare de lucrători din țările non-UE, fără a neglija, însă, programele active de stimulare a inserției pe piața muncii a cetățenilor români. Totodată, la solicitarea mediului privat, Guvernul va identifica resursele necesare continuării aplicării programului Kurzarbeit pentru sectoare de activitate economică afectate în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina.

Din perspectiva programelor guvernamentale de protejare a cetățenilor și economiei de efectele crizei energetice, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a dat asigurări privind soliditatea pachetelor financiare de susținere a acestor măsuri, subliniind importanța fondurilor alocate la nivelul Guvernului pentru modernizarea și dezvoltarea sectoarelor de producere, distribuție și furnizare a energiei electrice.

“Domenii precum energie, industrie agroalimentară și sectorul IT&C reprezintă puncte forte pentru România. Avem un  important potențial de dezvoltare economică, pe care mediul de afaceri din țara noastră nu îl poate atinge fără capital, facilitățile fiscale, finanțarea pe termen mediu și lung asigurată de mediul bancar, acces la fonduri europene”, a arătat premierul Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Cosmin Marinescu
Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Wall Street / Foto: Freepik
Parlamentul European
Industrie / Sursa: Freepik.com
Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Bursă / Foto: Freepik
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik

pixel