Preşedintele ANAF îşi doreşte să existe un fond de premiere pentru recompensarea inspectorilor cu rezultate extraordinare

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Bani ținuți în mâini / Foto: DCBusiness
Bani ținuți în mâini / Foto: DCBusiness
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Ovidiu Heiuş, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte să existe un fond de premiere la nivelul instituţiei pentru recompensarea inspectorilor cu rezultate extraordinare.

"Eu îmi doresc să existe - şi am discutat şi cu domnul ministru şi cu premierul - nu ştiu sub ce formă, un fond de premiere, o posibilitate ca cei care într-adevăr obţin nişte rezultate extraordinare, cei care aduc şi încasează sume spectaculoase să poată să fie cumva recompensaţi suplimentar. Astăzi nu există o formă legală ca să se întâmple acest lucru. Nu ştiu dacă va fi mâine, dar într-o anumită perioadă de timp rezonabilă eu cred că se poate ajunge şi poate chiar este normal ca salariul unui funcţionar, nu numai neapărat din ANAF, să aibă o cotă fixă, dar şi o cotă variabilă, în funcţie de performanţa pe care o are în activitatea desfăşurată. Astăzi, lucrezi mult, lucrezi puţin, într-un serviciu sunt 7 oameni, nu toţi sunt de aceeaşi valoare, dar toţi pot să fie la maxim şi toţi au aceeaşi bani. Cred că aici trebuie gândit, nu este rolul ANAF-ului şi nu este rolul meu ca să gândim un alt mecanism, dar, dacă o să fiu vreodată întrebat, dar şi dacă nu o să fiu întrebat, o să încerc să fac tot ce e posibil ca să existe cumva la un moment dat o cotă variabilă ca într-adevăr să-l stimulezi pe cel care munceşte mai mult", a spus acesta.

Potrivit preşedintelui ANAF, salariul maxim la care poate ajunge un inspector în cadrul instituţiei este de 6.200 de lei. Un inspector la început de drum câştigă 3.600 de lei net, iar un director în ANAF ajunge la 9.600 de lei net.

"Inspectorul trebuie să fie aşa de bine pregătit încât chiar dacă se duce şi îl aşteaptă cinci avocaţi, trei experţi contabili să le poată ţine piept prin profesionalismul şi prin corectitudinea şi prin prestanţa pe care o are şi ceea ce scrie acolo să aibă garanţia că nici la contestaţii, nici în instanţă nu va pica niciodată", a susţinut Heiuş.

Conform unui comunicat al instituţiei, numărul maxim de posturi aprobat pentru funcţionarea ANAF este de 22.244. În acest an s-a produs o diminuare a numărului de posturi al Agenţiei cu 3.338 de posturi. În prezent repartizarea pe aparatul central/teritorial al ANAF este următoarea: aparat propriu ANAF - 2.694 posturi, din care Direcţia Generală Antifraudă Fiscală 1.361 posturi; structuri subordonate - 19.550 posturi (Direcţiile Generale Regionale de Finanţe Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili).

De asemenea, se menţionează că în prezent ANAF se confruntă cu scăderea continuă a numărului de personal (ca urmare a plecărilor din sistem prin transfer, încetare a raportului de serviciu/muncă, demisie) la care se adaugă şi faptul că, în perioada 2021-2025, se preconizează pensionarea unui număr de aproximativ 3.000 de salariaţi.

"În acest sens, arătăm că se înregistrează o medie lunară de aproximativ 2.500 posturi vacante la nivelul întregului ANAF. Diminuarea continuă a numărului de personal a condus şi va conduce la supraîncărcarea cu sarcini a personalului existent, o vulnerabilitate a aparatului ANAF", se spune în comunicat.

O altă problemă o reprezintă îmbătrânirea resursei umane. Astfel, ANAF se confruntă cu o problemă majoră de personal, în sensul că 40% din personalul instituţiei are vârsta peste 50 de ani, 45% are vârste între 41 şi 50 de ani, 15% au vârsta între 20 şi 40 de ani. De asemenea, din totalul de 22.244 posturi, un număr de 5.093 (22,90%) sunt alocate structurilor coordonate de Ministerul Finanţelor, respectiv structurile de trezorerie şi contabilitate publică, ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate, inspecţie economico-financiară şi tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, iar din 12.851 posturi (58% din total) alocate activităţilor operative de colectare şi de control fiscal sunt ocupate efectiv doar 11.504 (89,52%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

CE oltenia
Foto: Freepik.com
Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...


pixel