Preşedintele Klaus Iohannis laudă firmele germane din România: Joacă un rol de pionier

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Firmele germane din România joacă un rol de pionier în dezvoltarea pregătirii profesionale în sistem dual, a evidenţiat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, care şi-a exprimat speranţa că investiţiile germane vor continua să se extindă în perioada următoare.

El a efectuat o vizită la Sibiu împreună cu preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.

"Sibiul a fost şi rămâne un model pentru convieţuirea diferitelor etnii în armonie. De asemenea, Sibiul este şi un oraş în care numeroşi investitori germani au ales să vină şi să creeze afaceri de viitor, care să aducă locuri de muncă. Calitatea investiţiilor germane este foarte apreciată în România şi sper că aceste investiţii vor continua să se extindă în perioada următoare, nu numai aici, ci în întreaga ţară. Aş dori să subliniez şi importanţa acordată cooperării pentru dezvoltarea pregătirii profesionale în sistem dual, domeniu în care firmele germane din România joacă un rol de pionier. Ele oferă un model valoros pentru întregul nostru sistem de educaţie şi, respectiv, pentru cel economic, astfel încât să putem pregăti tineri cât mai competenţi şi cu capacitatea de a se adapta provocărilor economiei viitorului", a spus şeful statului, la un dejun oficial cu omologul său german.

Iohannis a subliniat că prietenia româno-germană, cu o veche tradiţie, a ajuns în prezent într-un punct de dezvoltare fără precedent.

"Avem o cooperare consistentă în plan politic bilateral şi european şi avem, mai ales, legături interumane puternice, care se datorează oamenilor, în special comunităţii româneşti din Germania şi minorităţii germane din România. Este baza pe care construim împreună o Europă unită, care să ne asigure un viitor prosper în faţa numeroaselor provocări globale", a declarat preşedintele Iohannis.

Preşedintele Republicii Federale Germania a evidenţiat, la rândul său, consolidarea relaţiei celor două ţări.

"De la începutul războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei am întărit considerabil Flancul estic al NATO şi ne-am extins cooperarea în mod considerabil în domeniul politicii de securitate. Şi în cadrul Uniunii Europene şi în cadrul NATO, ţările noastre colaborează strâns şi bazat pe încredere, cu precădere în aceste vremuri dificile şi cred că suntem cu toţii conştienţi de importanţa coeziunii noastre şi a sprijinului nostru comun pentru Ucraina în aceste zile", a arătat Frank-Walter Steinmeier, potrivit traducerii oficiale.

El a amintit că în cadrul Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est al NATO de la Sibiu se află şi soldaţi germani.

Steinmeier a menţionat, totodată, că, la un moment dat, Sibiul a fost "capitala saşilor transilvăneni".

"Chiar dacă mulţi dintre dumneavoastră au părăsit România în condiţii dificile, rămân legături strânse cu acest loc. Acest lucru s-a arătat în mod impresionant la marea întâlnire a saşilor din 2017, la care au participat circa 17.000 de oameni din întreaga lume, toţi având un numitor comun - rădăcinile lor din Transilvania", a transmis Frank-Walter Steinmeier, adăugând că anul viitor este programată o nouă astfel de întâlnire.

Preşedintele Germaniei efectuează de miercuri până vineri o vizită de stat în România. La Sibiu, cei doi şefi de stat au avut o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii germane din România şi au vizitat Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal". Ei urmează să viziteze Biserica Evanghelică fortificată din comuna Cristian. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com

pixel