Prețul aurului a stabilit un nou record absolut!

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Aurul profită întotdeauna de orice stare de tensiune
Aurul profită întotdeauna de orice stare de tensiune
Metalul galben pare decis să o ia înaintea tuturor previziunilor. 

În luna iunie, o mare parte dintre experții bancari, europeni și americani, dădeau ca sigură posibilitatea ca, până la sfârșitul anului, aurul să ajungă la 2700 de dolari/uncie. 

Toate pragurile

Iată că acest prag este aproape să fie trecut. Iar dacă tendința aceasta ascendentă a aurului se va menține, vor fi spulberate multe alte prognoze, inclusiv cea cu 3000 de dolari/uncie. 

În această dimineață aurul s-a tranzacționat la un record maxim, marcând, astfel, a cincea sesiune de creștere consecutivă. Care este motivul? Decizia de săptămâna trecută a Rezervei Federale de reducere a ratei dobânzii de referință, prima măsură de acest gen din ultimii aproape patru ani. În plus, Jerome Powell, șeful băncii centrale americane a dat clar de înțeles că nu este ultima manevră a Fed. 

Record după record 

În aceste condiții, aurul pentru livrarea în luna decembrie a crescut cu 5,70 dolari/uncie, până la 2.651,90 dolari/uncie, doborând, astfel, recordul de închidere de vineri, când metalul galben a fost cotat la   2.646,20 dolari/uncie. 

Comitetul de politică al Rezervei Federale și-a redus rata dobânzii de referință cu 50 de puncte de bază miercuri, indicând în același timp că va procede la încă o procedură similară până la sfârșitul anului. Promisiunea unor rate mai mici, care reduce costul deținerii metalului galben, stimulează interesul instituțional pentru aur.

Frica de a pierde 

Recordul de luni a fost rezultatul „continuării dinamicii „fricii de a pierde” care a urmat reducerii excepționale a ratei dobânzii de săptămâna trecută din SUA...”, sunt de părere analiștii de la Saxo Bank. 

Piața pare să aibă din ce în ce mai mult nevoie de consolidare, dar în acest moment este necesară o consolidare profundă pentru a zgudui fondurile speculative care dețin cel mai mare pariu pe prețuri mai mari din 2020”, a menționat Saxo Bank.

Dolarul a crescut la începutul tranzacțiilor, indicele ICE Dollar câștigând 0,16 puncte, până la 100,89.

Randamentele trezoreriei au fost mixte. Obligațiunile americane pe doi ani au fost văzute ultima dată la 3,612%, în scădere cu 0,2 puncte de bază, în timp ce randamentul obligațiunilor pe 10 ani a crescut cu 2,5 puncte de bază, la 3,769%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Petrol / FOTO: Freepik
Alexandru Nazare
Scutere / Foto: Unspash

Te gândești să începi o afacere de închiriere scutere?

Mulți antreprenori sunt interesați de afaceri în care...

Alexandru Petrescu, șeful ASF
Apple a pierdut un proces major / Foto: Unsplash

Apple, investiţie în România

Energia care alimentează Apple: România devine parte din lanțul verde al...

Amazon
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Fermieri într-o seră / Foto: Freepik
 Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt, laureații premiului Nobel pentru economie 2025
Mihai Daraban
Semne de circulație / Foto: Unsplash
Vodafone / Foto: Kārlis Dambrāns / Flickr
Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Mercedes Benz - Sebes
Barja. Foto: Freepik.com
CET Sud
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lan de grâu / FOTO: Unsplash
Grafic. Foto: Freepik.com
Capitoliul / FOTO: Freepik
Centrală de apartament / FOTO: Freepik

pixel