Preţul benzinei a EXPLODAT. Cu cât a ajuns să se vândă, joi, în Bucureşti

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
crestere a pretului benzinei. Foto: Pexels.com
crestere a pretului benzinei. Foto: Pexels.com
Preţurile înregistrează o creştere accelerată în această perioadă, iar românii aşteaptă ca autorităţile să ia măsuri pentru a stopa acest val care afectează grav bugetul fiecărei familii. 

După scumpirea gazelor şi a enegiei electrice şi apoi a alimentelor, iată că nici carburanţii nu se lasă mai prejos. Sunt benzinării în care litrul de benzină a ajuns să se vândă, în Bucureşti, cu nu mai puţin de 7.24 lei, potrivit peco-online.ro.

 

Ce spune profesorul Mircea Coşea despre efectele creşterii preţurilor la carburanţi

 

"Creşterea preţului la carburant este similară cu creşterea preţului la energie. Adică el se propagă pe toată gama de producţie, de la materie primă, până la consumatorul final. Deci va fi şi aici o creştere. Iar un alt lucru care mă îngrijorează este lentoarea, dacă nu chiar blocarea activităţii Guvernului în direcţia rezolvării problemelor PNRR. Aici încă nu se face nimic, se discută încă teoretic dacă e posibilă sau nu o renegociere a lui la un capitol care este important: pensiile.

Dar să nu uităm că PNRR-ul nu este doar pensii, el are o serie întreagă de alte direcţii care merg către cele şapte axe ale mecanismului european de redresare şi rezilienţă care înseamnă economie verde, digitalizare, dezvoltare locală şi aşa mai departe. Aici trebuie pornit imediat procesul, pentru că întârzierea punerii în aplicare a programelor înseamnă şi întârzierea valorificării lor prin colectări mai mari la buget", a explicat, pentru cititori DC Business, profesorul Mircea Coşea.

"Ne putem aştepta ca spre sfârşitul acestui an să ne trezim în aceeaşi situaţie ca la începutul acestui an, poate chiar mai gravă, dacă în momentul de faţă nu se iau măsuri de natură structurală. Nu mai e vorba aici de măsuri care să cosmetizeze anumite lucruri. E nevoie de măsuri structurale; asta înseamnă o nouă gândire în legătură cu producţia şi consumul de energie în România – de la resurse, investiţii, până la facturi – o nouă politică în domeniul agricol, o nouă politică în domeniul atragerii fondurilor europene din PNRR şi mai apare o problemă la care nu pot să vă dau o soluţie pentru că ar fi prea gravă: bugetul pe acest an a fost făcut în aşa fel încât să ducă la o anumită echilibrare, lucru care este de aplaudat", mai spune Mircea Coşea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Florin Jianu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu

pixel