Prețul cuprului s-a dus de-a dura! Care este cauza

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Cuprul, regele metalelor ”verzi”
Cuprul, regele metalelor ”verzi”
Prețurile la cupru și-au accentuat scăderea pentru a șaptea sesiune consecutivă, atingând, marți, cel mai coborât nivel din ultimele trei luni și jumătate, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la cererea din partea Chinei, principalul consumator. 

Astfel, cuprul pe trei luni la London Metal Exchange (LME) a ​​scăzut cu 0,5%, pănă la 9.167 dolari/tona  metrică, după ce a atins 9.115 dolari, cel mai scăzut nivel din 3 aprilie.

„Cererea chineză este slabă, iar așa este de ceva timp”, a spus Dan Smith, șef departament cercetare la Amalgamated Metal Trading.

„Doi factori au declanșat scăderea prețurilor. Primul este dezamăgirea față rezultatele celui de-al treilea plen al Partidului Comunist Chinez. Mulți sperau că reuninea va stimula piața. Al doilea factor semnalat este, în opinia expertului, modelele algoritimice de trading, care au declanșat semnalul de vânzare. 

Plenul de săptămâna trecută, o reuniune de politică cheie, nu a reușit să schițeze noi politici pentru a susține cererea de metale. 

Pe fondul unui consum intern redus, producătorii chinezi de cupru au livrat luna trecută un volum record de 157.751 de tone, contribuind la creșterea stocurilor în depozitele înregistrate la LME, care a afectat prețurile.

Stocurile de cupru LME au crescut la 236.700 de tone, potrivit datelor LME. Acesta este cel mai înalt nivel din septembrie 2021, stimulat de livrarea a 2.350 de tone către două depozite asiatice apropiate de China. 

Surplusul global de pe piața de cupru rafinat a crescut la 416.000 de tone între ianuarie și mai, comparativ cu 154.000 de tone în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit International Copper Study Group.

Au scăzut și alte metale comune, cu excepția aluminiului, ale cărui achiziții au fost stimulate de prețuri care au atins cel mai scăzut nivel din 28 martie, luni. Aluminiul a crescut cu 0,4% la 2.307,50 USD pe tonă.

Zincul a pierdut 1,4%, până la 2.689 USD pe tonă, plumbul a scăzut cu 0,7%, până la 2.068,50 USD, staniul a scăzut cu 2,3%, la 29.215 USD, iar nichelul a scăzut cu 0,7%, la 16.080 USD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel