Prețul energiei electrice a crescut, în 2021, de patru ori în Europa Occidentală

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Criza energiei este generală, dar unii chiar au sărit în ajutorul populației
Criza energiei este generală, dar unii chiar au sărit în ajutorul populației
Creşterea cotaţiilor la gaze şi drepturi de emisii de CO2 în Europa, în 2021, a provocat o majorare fără precedent a preţurilor angro la electricitate, care au ajuns să fie de patru ori mai mari comparativ cu cei cinci ani anteriori în Spania, Franţa, Germania sau Marea Britanie, relatează agenţia EFE.

Creşterea a fost generalizată în toate marile economii avansate, astfel că, potrivit indicelui Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), majorarea a fost de 64% dacă se compară cu această perioadă de referinţă, dar în nicio regiune atât de "exagerată" ca în Europa Occidentală.

În raportul său semestrial privind pieţele de electricitate, publicat vineri, IEA semnalează că în ţările nord-europene preţurile angro au fost în ultimul trimestru din 2021 aproape triple faţă de cele din ultimele trei luni din anii 2016-2020. Dar, cu o medie de 96 de euro pe MWh, preţurile din această regiune au rămas la jumătate faţă de cele din Europa Occidentală.

În Statele Unite sau în Japonia, creşterile din ultimul trimestru al anului trecut au fost de 75%, respectiv 80%. În Australia avansul a ajuns la 174% în trimestrul al doilea, din cauza problemelor legate de lipsa de cărbune, dar s-au rezolvat şi asta s-a tradus ulterior printr-o scădere de 50% până în trimestrul patru.

După ce a scăzut uşor în 2020, din cauza crizei provocate de covid, cererea globală de electricitate a crescut în 2021 cu 5,7%, ceea ce reprezintă cel mai mare avans dintr-un an în termeni absoluţi (1.500 terawatti) şi în termeni relativi cel mai semnificativ începând din 2010, când lumea se recupera după criza financiară. Numai China a fost responsabilă pentru jumătate din această creştere mondială a consumului, mai scrie EFE.

Pentru a răspunde la această cerere globală mare, s-a recurs în special la cărbune (+8,6%), sistemul care generează cel mai mult dioxid de carbon. Consecinţa a fost că 2021 a devenit anul în care electricitatea a atins recordul de emisii de gaze cu efect de seră, cu o creştere de 6,8%. Regenerabilele au avut un avans de 6,2%, dar într-un ritm inferior consumului, şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul energiei nucleare (+3,5%) şi gazelor (+2,1%).

Citește și E.ON Energie România, anunț important pentru clienții companiei

Citește și Electrica Furnizare şi Gaz Vest, amendate în scandalul facturilor la energie

IEA estimează că anul acesta şi în următorii doi ani consumul va continua să se majoreze, dar cu un ritm inferior, de 2,7%. De asemenea, emisiile vor fi în creştere, dar mai mică (de 0,2% anual) deoarece expansiunea aşteptată a regenerabilelor (la 7,8%) nu va împiedica un avans al utilizării cărbunelui (la 0,3%) şi gazelor (0,7%). Şi în sectorul energiei nucleare se va înregistra un progres în ritm de 1,1%.

Cărbunele va continua să piardă teren semnificativ în America (-6,7% anual) şi în Europa (-10,7%), dar această scădere va fi compensată deoarece în China şi India vor continua să fie puse în funcţiune noi centrale pe cărbune.

Directorul executiv al IEA, Fatih Birol, avertizează că, pentru a ajunge la emisii nete de carbon zero în orizontul lui 2050, aceste vor trebui reduse cu 55% până în 2030, însă, dacă nu va exista o schimbare radicală de politică din partea guvernelor, în realitate în următorii trei ani emisiile se vor menţine la acelaşi nivel. "Asta nu numai că subliniază cât de departe suntem de drumul pentru emisii zero până în 2050, dar şi pune în evidenţă schimbările masive necesare pentru ca sectorul de electricitate să îşi îndeplinească rolul fundamental în decarbonizarea sistemului energetic", a semnalat Birol. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Hârtii, documente, acte
Ministerul de Finanțe
Teren agricol / Foto: Freepik
Să ierți pe cineva de datorii înseamnă să nedreptățești

Mii de români scapă de datorii. Cine e vizat

Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...

drone - FOTO: Freepik@kjpargeter
Lapte praf / Foto: Freepik
Donald Trump - FOTO: Agerpres

Piața bursieră în SUA 2026. Început slab pentru Trump

S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
firme inchise - FOTO: Freepik@EyeEm
ANAF
Jensen Huang, CEO Nvidia

China deschide robinetul importurilor de cipuri Nvidia?

Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
doicesti - FOTO: Bogdan Ivan@Facebook
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik
Judecător / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
Emmanuel Macron la Davos a purtat o pereche de ocherali de soare din cauza unei afecțiuni oculare / Foto: WEF / Flickr
UE. Foto: Freepik.com
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Nicusor Dan - FOTO: Agerpres

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres

pixel