Guvernul schimbă regulile fiscale. Noi obligații de raportare, adoptate prin ordonanţă
Guvernul discută vineri o...
Românii vor beneficia de preţuri subvenţionate la gaze naturale şi la energie electrică, timp de încă un an şi jumătate, după cum au precizat ieri autorităţile. Între timp, Compania naţională Transgaz anunţă că avem stocată deja o cantitate de gaz care depăşeşte 90% din capacitatea totală de înmagazinare.
Preţurile la gazele naturale şi energie electrică vor rămâne plafonate până la sfârşitul lunii martie 2025, a precizat, joi, Valeriu Steriu, reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie (ANRE).
Astfel, românii vor plăti 68 de bani pe kilowatt pentru un consum de până la 100 de kilowaţi lunar, 80 de bani pentru intervalul 100-255 de kilowaţi, 1,3 lei - între 255 şi 300 de kilowaţi, iar pentru ce depăşeşte 300 de kilowaţi - 1,3 lei pentru întreaga cantitate.
În ceea ce privește consumul de gaze, preţul pentru un kilowatt/oră nu va depăşi 31 de bani.
Valeriu Steriu a mai spus că măsura plafonării se menţine pentru a asigura stabilitatea tarifelor pentru populaţie şi pentru consumatorii industriali, cu toate că, în prezent, preţurile de pe piaţa energiei sunt în scădere: ”Până în 2025, o plasă de siguranţă, aş putea spune, care poate avea, deşi nu ne dorim să mai facem modificări, nici nu sunt anunţate în următoarele luni astfel de modificări. Monitorizăm permanent situaţia din toate punctele de vedere, tocmai pentru a vedea dacă este necesară o intervenţie, dar în clipa de faţă cred că predictibilitatea este cea mai importantă, astfel încât toate companiile care au bugete de pus la punct pentru anul viitor, populaţia la fel, să aibă în mod real o protecţie şi să avem cel puţin această iarnă şi iarna viitoare cât mai liniştite”, a afirmat reprezentantul ANRE.
România are la ora actuală depozitele de gaze umplute în proporție de 96,51%. Compania Transgaz aproape că a umplut toate depozitele de gaz. Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a anunţat, joi, că stocurile de gaze naturale sunt asigurate şi "indiferent ce se va întâmpla, iarna o vom trece, chiar dacă va fi foarte geroasă".
"Indiferent ce se va întâmpla, noi, iarna o vom trece. Chiar dacă iarna va fi foarte geroasă, avem stocurile asigurate, nu s-a avut niciodată aşa ceva la această dată. Dar e şi pe fondul unui consum mai redus", a declarat Ion Sterian, în deschiderea Congresului Central - European al Gazelor Naturale.
Acesta a precizat că România este în cea mai bună poziţie posibilă de până acum din punct de vedere al securităţii aprovizionării cu gaze naturale, pentru că s-a mărit capacitatea de înmagazinare cu 100 de milioane metri cubi, faţă de 2022, iar în prezent sunt 3,65 miliarde metri cubi înmagazinate, ceea ce înseamnă peste 96%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Piaţa spaţiilor de birouri din...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...
Proiectul Economic@BNR, dedicat...
Românii au început anul 2026...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...
Consilierii municipali se...
Autoritățile fiscale, federația...
Deputatul USR Claudiu Năsui...
Președintele Chinei, Xi...
Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...
Google încearcă să calmeze...
Autoritățile germane au...
Autoritatea de Supraveghere...