Ministerul Finanţelor schimbă regulile controlului financiar preventiv
Ministerul Finanțelor aduce...
Într-un comunicat, ducele de Sussex, care, potrivit presei a ajuns în Marea Britanie venind din California - pentru prima dată după ce s-a retras din rândul membrilor activi ai familiei regale -, pentru a asista la funeraliile programate sâmbătă, a salutat în persoana bunicului său "o stâncă a Majestăţii Sale regina Elisabeta a II-a, de un devotament inegalabil".
"Va fi ţinut minte drept cel mai longeviv consort al unui monarh, ca un militar decorat, ca un prinţ şi ca un duce", a adăugat prinţul Harry.
"Dar pentru mine, la fel ca pentru oricine care a pierdut pe cineva drag sau un bunic de-a lungul acestui an dureros, el a fost bunicul meu: un maestru al fripturilor la grătar, o legendă a persiflării şi un neastâmpărat până la final", a mai spus el.
Citește și Prințul Harry se întoarce acasă. Acesta va participa la înmormântare
"Deşi aş putea să continui multă vreme în acest stil, ştiu că dacă el ar mai fi aici, ne-ar spune, ţinând o bere în mână: 'Haideţi, terminaţi odată cu asta!'".
"Ne va lipsi teribil de mult şi va fi ţinut minte pentru totdeauna de naţiunea noastră şi de lumea întreagă. Meghan, Archie şi eu (precum şi viitoarea lui strănepoată) vom avea mereu un loc special pentru el în inimile noastre", a adăugat prinţul Harry.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor aduce...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
Sprijin pentru industrie și...
România se află într-o situație...