Prognoză meteo. Cum va fi vremea de Crăciun

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Căruță trasă de cai
Căruță trasă de cai
Primele zile ale acestei săptămâni vor fi caracterizate de temperaturi mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, care pot ajunge până la 12 grade în Muntenia şi Oltenia, iar de Crăciun valorile din termometre se vor menţine pozitive pe parcursul zilei, în majoritatea regiunilor.

Potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru perioada 22 - 26 decembrie sunt anunţate precipitaţii, la început ploi apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

La munte, perioada 21-24 decembrie aduce temperaturi în scădere treptată, media maximelor urmând să fie cuprinsă între -5 şi 0 grade. În perioada 22 - 26 decembrie se vor semnala precipitaţii, la început mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, apoi doar ninsoare (în general moderate cantitativ) urmând ca intervale cu ninsori slabe să fie posibile şi după data de 26 decembrie.

În Banat, la începutul intervalului valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât în mod normal, astfel media maximelor va tinde spre 11...12 grade în zilele de 19 şi 20 decembrie, în timp ce pe timpul nopţilor se vor înregistra minime medii de -2...0 grade. În perioada 21 - 25 decembrie vor fi oscilaţii ale regimului termic de la o zi la alta, media maximelor va fi cuprinsă între 5 şi 8 grade, iar cea a minimelor între -1 şi 2 grade. O încălzire a vremii va fi posibilă în zilele de 26 şi 27 decembrie, când media valorilor diurne ar putea urca spre 8...9 grade, urmată de o nouă scădere a acestora până la finalul lunii decembrie spre medii de 6 grade. În tot acest interval media temperaturilor nocturne se va situa în jurul pragului de îngheţ (0 grade). În perioada 22 - 26 decembrie temporar se vor semnala precipitaţii, la început ploi apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, dar intervale cu precipitaţii mixte vor fi posibile şi după data de 27 decembrie.

În Crişana, începutul intervalului va debuta cu temperaturi diurne mai ridicate decât în mod normal, astfel media maximelor va tinde spre 9...10 grade în zilele de 19 şi 20 decembrie, în timp ce pe timpul nopţilor se vor înregistra minime medii de -2...-1 grad.

În perioada 21 - 25 decembrie vor fi oscilaţii ale regimului termic de la o zi la alta, media maximelor va fi cuprinsă între 3 şi 6 grade, iar cea a minimelor între -2 şi 1 grad. O încălzire a vremii va fi posibilă în zilele de 26 şi 27 decembrie, când media valorilor diurne ar putea urca spre 7...8 grade, urmată de o nouă scădere a acestora până la finalul lunii decembrie spre medii de 4...5 grade. În tot acest interval media temperaturilor nocturne se va situa în jurul pragului de îngheţ (0 grade). Temporar se vor semnala precipitaţii în perioada 22 - 26 decembrie, la început ploi apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, însă intervale cu precipitaţii mixte vor fi posibile şi după data de 27 decembrie.

În Transilvania, temperaturile diurne vor fi în creştere treptată în primele zile ale intervalului de la medii de 4 grade în data de 18 decembrie, spre o medie de 9 grade în 20 decembrie, în timp ce nopţile vor fi reci cu minime medii de -4...-2 grade.

Apoi, până la finalul anului vor fi oscilaţii ale regimului termic de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 2 şi 6 grade, iar cea a minimelor între -4 şi -1 grad. În perioada 22 - 26 decembrie, temporar se vor semnala precipitaţii, la început ploi apoi predominant sub formă de ninsoare, însă intervale cu precipitaţii slabe mixte vor fi posibile şi după data de 27 decembrie.

În Maramureş, valorile termice diurne vor fi în creştere treptată în primele zile ale intervalului de la medii de 4...5 grade în data de 18 decembrie, spre o medie de 8 grade în 20 decembrie, în timp ce nopţile vor fi reci, cu minime medii de -4...-1 grad.

Apoi, până la finalul anului vor fi oscilaţii ale regimului termic de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 2 şi 5 grade, iar cea a minimelor între -3 şi 0 grade. În perioada 22 - 26 decembrie, temporar se vor semnala precipitaţii, la început ploi, apoi predominant sub formă de ninsoare, însă intervale cu precipitaţii slabe mixte vor fi posibile şi după data de 26 decembrie.

În Moldova, până în data de 20 decembrie regimul termic diurn se va situa peste cel obişnuit şi va caracteriza o vreme caldă, astfel media maximelor va fi de 10...11 grade, cu valori chiar uşor mai ridicate în zona subcarpatică a regiunii, în timp ce pe timpul nopţilor se vor înregistra minime medii de -1...1 grad.

Apoi, până la finalul anului vor fi uşoare alternanţe termice de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 4 şi 8 grade, iar cea a minimelor între -2 şi 0 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii slabe în perioada 23 - 25 decembrie, la început ploi, apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, urmând ca după data de 26 decembrie şansele de precipitaţii să fie reduse.

În Dobrogea, valorile termice diurne vor fi în creştere treptată în primele zile ale intervalului de la medii de 8 grade în data de 18 decembrie, spre o medie de 12 grade în 20 decembrie, în timp ce în cursul nopţilor se vor înregistra minime medii de 1...3 grad, uşor mai ridicate pe litoral.

Apoi, până la finalul anului vor fi uşoare oscilaţii ale regimului termic de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 5 şi 8 grade, iar cea a minimelor între 0 şi 4 grade. În zilele de 23 şi 24 decembrie, temporar se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, urmând ca după data de 24 decembrie şansele de precipitaţii să fie reduse.

În Muntenia, regimul termic diurn va fi în creştere treptată în primele zile ale intervalului de la medii de 8...9 grade în data de 18 decembrie, spre o medie de 11...12 grade în 20 decembrie, chiar spre valori uşor mai ridicate în zona subcarpatică a regiunii, în timp ce în cursul nopţilor se vor înregistra minime medii în jurul a -2 grade.

Apoi, până la finalul anului vor fi uşoare alternanţe termice de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 6 şi 9 grade, iar cea a minimelor între -2 şi 0 grade. În zilele de 23 şi 24 decembrie, temporar se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, urmând ca după data de 24 decembrie şansele de precipitaţii să fie reduse.

În Oltenia, până în data de 20 decembrie regimul termic diurn se va situa peste cel obişnuit şi va caracteriza o vreme caldă, astfel media maximelor va fi de 10...12 grade, cu valori chiar uşor mai ridicate în zona subcarpatică a regiunii, în timp ce pe timpul nopţilor se vor înregistra minime medii de -2...0 grade.

Apoi, până la finalul anului vor fi uşoare alternanţe termice de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 6 şi 10 grade, iar cea a minimelor între -1 şi 1 grad. Temporar precipitaţii slabe predominant sub formă de ploaie se vor semnala în zilele de 23 şi 24 decembrie, dar posibil pe arii restrânse şi în perioada 29-31 decembrie.

La munte, până în data de 20 decembrie, regimul termic se va situa peste cel obişnuit şi va caracteriza o vreme caldă, astfel media maximelor va fi de 6...8 grade, chiar cu valori uşor mai ridicate la altitudini de sub 1500 m, în timp ce pe timpul nopţilor se vor înregistra minime medii de -2...2 grade.

Apoi, în perioada 21-24 decembrie valorile de temperatură vor scădea treptat, media maximelor va fi cuprinsă între -5 şi 0 grade, iar cea a minimelor între -8 şi -4 grade. Ulterior până la finalul anului se vor înregistra temperaturi apropiate de normalul perioadei, valori medii diurne de -2...2 grade şi medii nocturne de -6...-4 grade. În perioada 22 - 26 decembrie se vor semnala precipitaţii, la început mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, apoi doar ninsoare (în general moderate cantitativ) urmând ca intervale cu ninsori slabe să fie posibile şi după data de 26 decembrie.

Estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 18 - 31 decembrie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, precizează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Euro / sursa foto: Freepik.com
Contabil
Bună dimineața!

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre examenul scris pe care ar urma să-l susțină...

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup

pixel