Programul incluziune și demnitate socială, aprobat. Marcel Boloș: Un trai mai bun pentru sute de mii de vârstnici, copii și persoane cu dizabilități

Autor: Mihai Ciobanu
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Comisia Europeană a aprobat programul incluziune și demnitate socială.

Prin program, 300.000 preșcolari și elevi vor beneficia de vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte, iar alte 415.378 persoane vulnerabile vor avea acces îmbunătățit la servicii de sănătate, sociale și educaționale.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială, aferent perioadei de programare 2021–2027.

Scopul programului este de a sprijini incluziunea socială a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, mai ales ale celor cu risc ridicat, prin reducerea decalajului rural-urban în ceea ce privește sărăcia și excluziunea socială și creșterea accesului la servicii de calitate pentru populația vulnerabilă.

 

Obiectivele urmărite de program sunt următoarele:

Creșterea accesului la servicii sociale pentru populația vulnerabilă, cu precădere din mediul rural prin înființarea și dezvoltarea de servicii sociale la nivel local;

Creșterea calității si capacitatii serviciilor sociale destinate persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile prin asigurarea de personal de specialitate bine pregătit la nivel local si infrastructura adecvată;

Reducerea gradului de excluziune socială pentru grupurile vulnerabile prin oferirea de sprijin și servicii accesibile pentru depășirea situațiilor de dificultate;

Creșterea capacității autorităților locale de a identifica și evalua nevoile sociale ale comunității într-un mod participativ și de a elabora planuri de acțiune adecvate.

„Pentru a rupe ciclul intergenerațional al sărăciei trebuie să realizăm intervenții integrate, ce presupun dezvoltarea serviciilor sociale pentru asigurarea intervențiilor la nivel local și prin utilizarea eficientă și eficace a resurselor financiare și umane la nivelul UAT-urilor. Până acum, este evidentă dezvoltarea inegală a serviciilor și din punct de vedere al categoriilor de beneficiari, acest lucru motivând abordarea urmărită în cadrul programului. Arhitectura intervențiilor a fost realizată astfel încât să fie asigurată implementarea acțiunilor în mod coerent și eficient și să răspundă nevoilor grupurilor vulnerabile țintite, fără a dispersa efortul financiar. La nivel de program, prioritățile sprijină grupuri vulnerabile distincte, dar cuprind măsuri care sunt interconectate, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervențiilor. De asemenea, ne asigurăm că răspundem în mod sinergic recomandărilor de țară pe care România le‑a primit din partea organismelor internaționale”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

***

Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) beneficiază de o alocare totală de 4.152.109.995 euro și susține, prin priorități de finanțare specifice, Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității, atât în mediul urban (alocare totală 233 milioane euro) cât și în rural (alocare totală 160,7 milioane euro), protejarea dreptului la demnitate socială (alocare totală 292.5 milioane euro), sprijinirea comunităților rurale fără acces sau cu acces redus la servicii sociale (alocare totală 815,04 milioane euro), reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie (alocare totală 560,65 milioane euro), suport pentru persoane vârstnice (alocare totală 241 milioane euro), sprijin pentru persoanele cu dizabilități (alocare totală 534,7 milioane euro) și pentru alte persoane vulnerabile (198 milioane euro), inovarea socială (17,5 milioane euro) precum și pentru ajutorarea persoanelor defavorizate aflate în deprivare materială (986,14 milioane euro).

Pentru intervențiile dedicate asistenței tehnice este prevăzută o alocare financiară totală de 112,5 milioane euro.

 

Programul urmărește ca, la finalul perioadei de programare, România să arate astfel:

• 84.798 copii duc o viață mai bună
• 38.582 persoane care au ieșit din situația de excluziune locativă
• 601 întreprinderi sociale înființate în mediul rural 
• 200 așezări informale reglementate
• 415.378 persoane vulnerabile cu acces îmbunătățit la servicii de sănătate, sociale și educaționale
• 11.035 persoane vârstnice a căror situație s‑a ameliorat 
• 5.700 vârstnici vulnerabili din comunități marginalizate urbane cu condiții de viață îmbunătățite
• 2.000 echipe comunitare în comunități rurale 
• 9.089 persoane cu dizabilități a căror situație s‑a ameliorat
• 4.307 persoane cu dizabilități care utilizează echipamente asistive
• 29.591 profesioniști și specialiști din serviciile sociale, îngrijitori informali, care au obținut o calificare
• 17.586 migranți care au urmat un program de formare sau care au un loc de muncă;
• 4.022 persoane fără adăpost a căror situație s‑a ameliorat la încetarea calității de participant
• 1.185.888 beneficiari de mese calde si vouchere/pachete cu alimente
• 300.000 preșcolari și elevi beneficiari de vouchere pentru rechizite și îmbrăcăminte 
• 60.000 nou-născuți beneficiari de vouchere pentru trusou.
• infrastructură nouă de locuințe protejate pentru victimele violenței domestice și victimele traficului de persoane, pentru 430 persoane/an
• infrastructură nouă sau reabilitată pentru incluziunea socio-profesională a migranților, pentru 946 persoane/an
• 1 cluster de inovare și incluziune socială.

 

Politica de Coeziune 2021–2027

 

Recent, a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de Parteneriat între Guvernul României și Comisia Europeană, documentul strategic care acoperă fondurile Politicii de Coeziune și cel al Politicii Maritime și Pescuit pentru perioada de Programare 2021 – 2027.

Astfel, în al treilea exerciţiu financiar prin care statul român va beneficia de fonduri europene, se vor implementa şaisprezece Programe, prin care României îi vor fi alocate peste 31 de miliarde de euro.

Primul Program aprobat de executivul european din Politica de coeziune 2021–2027 a fost Programul Asistență Tehnică, la 23 august, cu o alocare de 0,96 miliarde de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bani
Friedrich Merz / FOTO: Wikipedia

Germania: Conservatorii în frunte. AfD, scor istoric

Conform sondajelor la ieșirea de la urne, CDU/CSU au...

Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Sebastian Burduja / FOTO: Gov.ro
Germania / FOTO: Unsplash
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Meta
Consultând evoluția bursei / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Santorini / FOTO: Freepik

La Santorini pământul s-a mai calmat. Ce spun specialiștii

Autoritățile din Grecia monitorizează situația seismică

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup

pixel