Programul Start-Up Nation, Sunt bani pentru 2.200 de contracte

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Se așteaptă și rectificarea bugetară
Se așteaptă și rectificarea bugetară
Programul "Start-Up Nation" are prevăzută finanţare pentru 2.200 de contracte, în proiectul bugetului Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) pe 2019, a arătat, vineri, într-un comunicat, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu.

"Ce se poate observa în bugetul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat este că, în cazul programului Start-Up Nation, sunt bani pentru semnarea, până la data de 28 iunie, a aproximativ 2.200 de contracte şi, probabil, la rectificarea bugetară din august, se vor aloca credite de angajament pentru semnarea contractelor cu restul de firme. Acest lucru înseamnă cert că, în acest moment, sunt prevăzuţi bani pentru plata a doar 1.400 de firme, restul urmând a fi contractaţi după rectificarea bugetară, până în data de 15 noiembrie, aşa încât implementarea propriu-zisă va fi în anul 2020", a apreciat Florin Jianu.

Mai puțină finanțare

Pe de altă parte, fostul ministru al Mediului de afaceri, Florin Jianu, arată că, în cazul programului pentru dezvoltarea comerţului, alocarea a scăzut cu 70%, atât la creditele de angajament cât şi la cele bugetare. Anul trecut, programul a avut alocaţi 50 de milioane lei iar anul acesta 15 milioane de lei, acest lucru însemnând o scădere de la 200 de firme cât au fost finanţate anul trecut, la 60 de firme, a explicat Jianu.

"Aceeaşi scădere a creditelor de angajament a fost sesizată şi în cazul programului de microindustrializare, de la 74.359.000 lei la 22.678.000 lei, însemnând că numărul de firme finanţate scade de la 200 la 55", completează Florin Jianu.

Citește și Guvernul alocă un miliard de lei pentru programul ”Investește în tine”

Proiectul de buget pentru 2019, publicat joi de Ministerul Finanţelor, este construit pe o creştere economică de 5,5%, un deficit bugetar cash de 2,55% din PIB (deficitul ESA - 2,57% din PIB) şi o inflaţie medie anuală de 2,8%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Se schimbă Codul fiscal / Foto: Freepik
Freepik.com
Birou. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com

Se schimbă banii în România. Anunţ de la BNR

Schimbare privind bancnotele româneşti.

Freepik.com
Foto: REUTERS

pixel