Promisiunea premierului înainte de începerea anului școlar

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat la Mamaia alocarea unor sume de bani, săptămâna viitoare, pentru școlile care nu au grupuri sanitare sau apă. Mihai Fifor spune că banii se vor da în așa fel încât să se rezolve problemele la începutul anului școlar, „dacă reușim să ne mișcăm foarte repede”.

„Vrem să venim săptămâna viitoare cu o propunere prin care să alocăm fondurile pentru fiecare școală care nu are grup sanitar sau apă, să alocăm fondurile în așa fel încât la începutul anului școlar să rezolvăm această problemă”, a spus sâmbătă, la Mamaia, premierul Viorica Dăncilă.

La rândul său, Mihai Fifor a spus că ministerul pe care-l conduce a cerut fiecărei prefecturi câte o analiză făcută alături de inspectoratele școlare județene.

„Vineri am terminat sintetizarea informațiilor din fiecare județ, o prezentăm doamnei prim-ministru luni, ideea fiind aceea de a aloca fonduri țintit către localități astfel încât să poată să rezolve problema cu grupul sanitar și cu apa la începerea anului școlar dacă reușim să ne mișcăm foarte repede, iar dacă nu, în perioada imediat următoare”, a spus Fifor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Florin Bănică
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Narendra Modi
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României

pixel