ANAF și Vama, ofensivă totală în 2026: controale cu camere video și amenzi uriașe
Controale mai dure, camere...
"După cum se ştie, Guvernul României, condus de domnul Florin CÂŢU, din proprie iniţiativă a inclus în PNRR şi o 'Reformă a sistemului public de pensii', în care a prevăzut şi elaborarea unei noi legi a pensiilor publice. Şi aceasta, în condiţiile în care în ţara noastră exista o lege a pensiilor, foarte bună, aprobată de Parlament în 2019, care nu a fost aplicată.
După lungi aşteptări a apărut, în sfârşit, noua Lege a sistemului public de pensii, elaborată cu experţi străini, care din 10 noiembrie a.c. a fost supusă spre dezbatere publică, iar din 13 noiembrie legea se afla pentru dezbatere şi aprobare la Parlament.
Federaţia Naţională a Pensionarilor din România a solicitat încă de anul trecut şi a mai repetat solicitarea ulterior, ca reprezentanţi ai federaţiilor naţionale reprezentative ale organizaţiilor de pensionari, să aibă dreptul de a participa la lucrările colectivului care a elaborat proiectul noii legi. Ministerul Muncii nu a fost de acord şi a respins solicitarea noastră. S-a promis că proiectul legii îl vom primi când va fi supus dezbaterii publice.
Dar nici acest lucru nu a fost îndeplinit. Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, cea mai mare federaţie a organizaţiilor de pensionari, a primit proiectul noii legi în data de 10 noiembrie a.c., după ce a fost depus la Parlament. Fiind ignorată, conducerea federaţiei a decis să facă public PROTESTUL său fiindcă pentru organizaţiile de pensionari noua lege a pensiilor, care va fi aprobată, desigur, prezintă pentru pensionari, ca şi pentru viitorii pensionari, o importanţă cu totul deosebită.
Federaţia, cu bună credinţă, în timpul scurt avut la dispoziţie, a redactat un număr mare de propuneri, începând cu definiţia termenilor – ce înseamnă pensionar, ce înseamnă pensie – şi terminând cu propunerea de desfiinţare a Pilonului II de pensii, sau să fie suportat din alte venituri ale celor care doresc o pensie suplimentară şi nu din contribuţia de asigurări sociale. În timp ce la federaţie se redactau propunerile, legea deja ajunsese la Parlament."
Comitetul Director
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Controale mai dure, camere...
Piața muncii din România intră...
Românii nu mai cred în...
Curs valutar BNR, 16 decembrie...
Numeroase obligaţii fiscale...
Averea netă a miliardarului...
Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...
ANAF a dat publicităţii...
România se poziționează în...
Vânzarea bunurilor personale...
Kaufland România anunță programul de funcționare al...
Decalajul de încasare a TVA a...
Președintele României a semnat...
Anunţul momentului de la Casa...
Negocierile de pace dintre...
Programul Rabla Auto 2025 se...
Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.
Un investitor în bitcoin vrea...
Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...
Producătorul german Quantum...
Bruxelles ia în calcul...
Moneda națională a înregistrat...
Creşterea accentuată a...
Criza energetică declanșată în...