De ce nu se dezvoltă România? BNR dezvăluie adevărata problemă!
România rămâne una dintre...
Potrivit poliției din Bruxelles, aproximativ 7.300 de persoane au participat la demonstrația autorizată, însoțite de circa 50 de tractoare într-un marș inițial pașnic prin capitala belgiană. Situația s-a tensionat însă rapid, după ce alte aproximativ 950 de tractoare s-au adunat în cartierul european, blocând mai multe artere importante din zonă.
Manifestanții au incendiat anvelope și pubele, au aruncat cu cartofi și alte obiecte spre forțele de ordine, iar poliția a intervenit cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene. În Place du Luxembourg, în fața Parlamentului European, atmosfera a fost extrem de tensionată, iar mai multe ferestre ale unei clădiri a Parlamentului European au fost sparte de indivizi mascați. Coloanele de fum negru au fost vizibile de la distanță, amplificând imaginea de violență a protestului.
Fermierii intervievați de presa belgiană și de AFP au indicat drept principale motive ale protestului acordul comercial UE–Mercosur și propunerile Comisiei Europene privind reforma Politicii Agricole Comune (PAC).
Comisia Europeană își dorește ca acordul cu Mercosur să fie adoptat până la finalul acestui an și a decis să separe componenta strict comercială a documentului, astfel încât aprobarea să se poată face prin majoritate calificată, eliminând posibilitatea unui veto din partea statelor membre. Franța, una dintre cele mai vocale oponente ale acordului, cere amânarea votului până anul viitor, pentru negocierea unor garanții solide pentru fermierii europeni.
Citește și: Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă
În schimb, Germania susține finalizarea rapidă a acordului, argumentând că acesta ar facilita accesul produselor industriale europene pe piețele sud-americane. În contrapartidă, produsele agricole din țări precum Brazilia și Argentina, care beneficiază de costuri de producție mai mici, ar putea pătrunde mult mai ușor pe piața UE, punând presiune directă pe fermierii europeni.
Nemulțumirile sunt amplificate și de planurile Comisiei privind viitorul buget multianual al UE (2028–2034), care prevăd o reducere cu 20% a fondurilor alocate PAC și o posibilă fuziune a acesteia cu politica de coeziune, scenariu perceput de agricultori drept o lovitură suplimentară pentru veniturile lor.
Într-o analiză pentru DCBusiness, economistul Mircea Coșea avertizează că acordul Mercosur reprezintă „un al doilea pericol major” pentru agricultura românească și europeană, pe fondul vulnerabilităților deja existente din sector.
„UE e pe cale să finalizeze acordul Mercosur, iar asta va însemna o invazie de produse agricole ieftine din America de Sud. Nu doar România, ci și Franța va fi lovită. Într-un astfel de context, producătorii noștri, deja fragili, nu vor putea concura”, a declarat Coșea.
Economistul subliniază că efectele nu se vor limita la pierderea de cote de piață pentru fermierii europeni, ci vor schimba structura comerțului agricol: „Vom ajunge să importăm masiv produse agricole procesate și să exportăm materie primă la prețuri minime”, un scenariu care ar adânci dezechilibrele economice și ar slăbi capacitatea statelor europene de a-și proteja propriile sectoare agricole.
Protestele violente de la Bruxelles arată că opoziția față de acordul Mercosur și de reforma PAC nu mai este una marginală, ci una care poate degenera rapid în tensiuni sociale majore. Pe măsură ce Comisia Europeană încearcă să accelereze adoptarea acordului, presiunea politică din partea fermierilor și a unor state membre-cheie riscă să crească, transformând agricultura într-un nou front de conflict major în interiorul Uniunii Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
România rămâne una dintre...
Viorica Dăncilă, fost...
ANRE își schimbă regulile...
Bogdan Hossu, liderul...
Mii de agricultori europeni au...
Noile reglementări pregătite de Comisia Europeană riscă...
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să mențină...
Leul se apreciază față de euro...
Ministrul Energiei: proiectul...
În cursul lunii octombrie 2025...
Amenzi în valoare de aproape 18...
Peste 24 milioane de căutări...
Reducerea consumului în luna...
Accesul românilor la investiții...
În luna octombrie 2025, volumul...
Piața globală a cuprului se îndreaptă spre un deficit...
Guvernul urmează să adopte azi,...
Uniunea Europeană nu a emis și...