Putin a calculat în cât timp ajung rachetele NATO la Moscova

Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
Rusia a efectuat cel puțin un zbor de testare a rachetei de croazieră cu propulsie nucleară din același loc de lângă Cercul Polar Arctic în noiembrie 2017. Se pare că a efectuat și alte teste în lunile următoare, deși niciunul nu a fost un succes.
Rusia a efectuat cel puțin un zbor de testare a rachetei de croazieră cu propulsie nucleară din același loc de lângă Cercul Polar Arctic în noiembrie 2017. Se pare că a efectuat și alte teste în lunile următoare, deși niciunul nu a fost un succes.
Dacă Ucraina ar adera la Alianța Nord-Atlantică, rachetele NATO vor avea nevoie de cel mult zece minute pentru a ajunge la Moscova, a calculat președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Rusia poate avea linii roșii referitoare la extinderea NATO și este vorba, inclusiv, despre eventuala aderare a Ucainei la blocul nord-atlantic, a spus liderul de la Kremlin, apreciind că aproapierea infrastructurii Alianței de granițele țării sale ”are o însemnătate practică”. 

Potrivit afirmațiilor sale, după aderarea la NATO a altor țări est-europene, precum Polonia și România, SUA ”le-au putut convinge să găzduiască pe teritoriul lor dispozitive de la lansare a rachetelor antirachetă” și care, a adăugat Putin, pot fi folosite ”nu doar în scopuri defensive”. 

Președintele rus a menționat că, în prezent, o rachetă lansată din Polonia și România poate ajunge în regiunea centrală a Rusiei în 15 minute. 

Citește și Pregătiri de RĂZBOI. Rusia și China dezvoltă arme noi, ORIBILE

”Să ne imaginăm că Ucraina va deveni membră NATO. Timpul de zbor de la Harkov, să spunem, sau, nu știu, de la Dnepropetrovsk, până în zona centrală a Rusiei, până la Moscova, se reduce până la șapte-zece minute. Este asta o linie roșie sau nu?”, a întrebat retoric șeful statului rus. 

În acest context, Vladimir Putin a arătat că Statele Unite nu acceptă desfășurarea de rachete în Cuba, pentru că de acolo până în zona industrială a SUA, inclusiv Washington, o rachetă ajunge în 15 minute. ”Iar pentru ca timpul de zbor să scadă la șapte-zece minute, rachetele noastre ar trebui amplasate la granița de sud a Canadei sau la frontiera de nord a Mexicului. Pentru SUA, nu ar fi aceasta o linie roșie”, a întrebat, din nou, liderul de la Kremlin. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Banca Națională a României
Florin Bănică
Viscolul a închis mai multe drumuri
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Narendra Modi
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan

pixel