"Putin e un criminal de război", spune Biden

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Kremlin.ru
Foto: Kremlin.ru
Președintele Joe Biden îl numește pe Vladimir Putin "criminal de război".

Președintele american Joe Biden l-a numit miercuri pe președintele Vladimir Putin „criminal de război", în timp ce Rusia își intensifică atacul asupra Ucrainei.

„Cred că este un criminal de război", a declarat Biden, conform CNN.

Afirmația reflectă o schimbare față de poziția anterioară a administrației. Oficialii, inclusiv Biden, se abțineau anterior să spună că în Ucraina se comit crime de război. Însă, oficialii au fost clari în legătură cu faptul că, în opinia lor, au loc atrocități și că țintirea intenționată a civililor ar constitui crime de război.

„Remarcile președintelui vorbesc de la sine", a declarat ulterior secretarul de presă Jen Psaki. Ea a spus că Biden a „vorbit din inimă".

Când a fost presat de un reporter în legătură cu acest lucru, mai târziu, în timpul briefingului, Psaki a spus: „A răspuns la o întrebare directă care a fost adresată și a răspuns la ceea ce a văzut la televizor. Am văzut cu toții acte barbare, acte oribile comise de un dictator străin într-o țară care amenință și ia viețile civililor - cu impact asupra spitalelor, femeilor însărcinate, jurnaliștilor, altora și cred că a răspuns la o întrebare directă".

Inițial, Biden a spus „nu" când a fost întrebat dacă Putin este un criminal de război, dar a revenit imediat în fața unui grup de reporteri pentru a clarifica problema. Când a fost întrebat din nou dacă Putin este un criminal de război, el a răspuns afirmativ, transmite Mediafax.

 

Citeşte şi: Rusia ar putea intra în incapacitate de plată! Fitch, veste proastă pentru Vladimir Putin

 

Agenţia de evaluare Fitch a anunţat că Rusia ar putea intra în incapacitate de plată pentru împrumuturile suverane în cazul în care Moscova va plăti în ruble dobânzile la două obligaţiuni denominate în dolari scadente. 

Rusia ar putea intra în incapacitate de plată. Invadarea Ucrainei a avut drept consecinţă aplicarea de sancţiuni grave Moscovei, ceea ce a afectat capacitatea autorităţilor ruse de a accesa şi aloca numerar.

„Plata în moneda locală a Rusiei a obligaţiunilor în dolari scadente în 16 martie va constitui, dacă va avea loc, o intrare în incapacitate de plată, după expirarea perioadei de graţie de 30 de zile”, se arată într-un comunicat al Fitch, conform Agerpres.

Rusia ar trebui să plătească investitorilor miercuri dobânzi de 117 milioane de dolari la două obligaţiuni denominate în dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel