Radarul mărfurilor intră în funcţiune în România. Decizie a Guvernului

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
România va avea un "radar al mărfurilor", Guvernul urmând să stabilească în şedinţa de vineri cum va funcţiona acesta.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat vineri, în debutul şedinţei de guvern, că urmează să fie adoptată ordonanţa de urgenţă privind Radarul mărfurilor, o măsură menită să reducă birocraţia şi să permită monitorizarea şi reducerea transportului de mărfuri cu risc ridicat fiscal.

"Astăzi reglementăm prin ordonanţă de urgenţă modul în care implementăm acea măsură care face parte din pachetul asumat la nivelul Guvernului pentru modernizarea şi digitalizarea relaţiei dintre statul român şi mediul de afaceri. Astfel, Radarul mărfurilor va intra în funcţiune reglementat şi în felul acesta considerăm că mediul de afaceri va beneficia, în sensul în care reducem partea birocratică a activităţilor şi totodată, la nivelul statului, vom avea un mijloc de monitorizare şi reducere a tot ceea ce poate să însemne transportul de mărfuri cu risc ridicat fiscal", a spus premierul.

El a menţionat că implementarea acestei măsuri va aduce bani în plus la bugetul de stat. Potrivit premierului, luni va fi prezentat pachetul de măsuri economico-sociale pentru sprijinirea mediului de afaceri şi a cetăţenilor vulnerabili.

"Considerăm că prin acest mod vom reuşi să aducem bani în plus la bugetul de stat, bani care ne sunt foarte necesari pentru tot ceea ce poate să însemne măsurile pe care noi dorim să le implementăm în domeniul economico-social. Astfel ca luni, aşa cum ne-am angajat în coaliţie, să putem să venim cu pachetul de măsuri economico-sociale, sprijin pentru România, astfel încât să putem să continuăm să sprijinim mediul de afaceri, să protejăm locurile de muncă, cetăţenii vulnerabili şi să diminuăm impactul efectelor crizei generate de creşterea preţurilor la energie, la gaze naturale, precum şi impactul războiului din Ucraina", a spus Nicolae Ciucă.

Pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern figurează proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport.

Conform notei de fundamentare a proiectului de act normativ, sistemul RO e-Transport va include module informatice de gestiune care, după declararea unui transport de bunuri, vor genera un cod unic de înregistrare, elemente de interconectare cu camere de luat vederi şi alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier, componente software pentru analiza integrată a datelor.

"Sistemul RO e-Transport va utiliza date şi informaţii deţinute la nivelul instituţiilor sau autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul transportului rutier şi va fi interconectat cu celelalte sisteme informatice existente la nivelul Ministerului Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau Autorităţii Vamale Române", se explică în document.

Vor fi monitorizate transporturile de bunuri reprezentând achiziţii şi livrări intracomunitare, al celor care fac obiectul operaţiunilor vamale, precum şi de bunuri între două locaţii situate pe teritoriul naţional. Obligaţia declarării datelor în sistemul RO e-Transport a bunurilor cu risc fiscal ridicat urmează să revină, în funcţie de tipul operaţiunii, beneficiarului sau, după caz, furnizorului din România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Horațiu Potra / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Plan cadastral / Foto: Freepik
Napolact
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Fusion for Energy (F4E) și centru de cercetare CERN au semnat un acord strategic
Alexandru Nazare
Despădurire / Foto: Freepik
Inflația golește buzunarele românilor / Ilustrație DCBusiness
Dealerii Dacia vor promova noul logo al mărcii de la începutul anului viitor, iar primele mașini care vor primi noua emblemă vor apărea pe străzi din a doua jumătate a anului 2022. 
Bursa de Valori București
Inflatie. Foto: Pexels.com
Documente. Freepik.com
Plata POS. Freepik.com
Unul dintre sediile băncii Unicredit / FOTO: Unsplash

UniCredit, blocată la Roma dar în plin avânt financiar

Grupul bancar UniCredit nu va mai încerca să încheie...

Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Nimic nu stimulează optimismul investitorilor
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

Dmitri Peskov, umbra președintelui rus
BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...

Bani
Labubu

pixel