Rafinăria Petromidia reduce capacitatea de producție. Care este motivul

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Rafinăria Petromidia
Rafinăria Petromidia
Activitatea se va desfășura la capacitate redusă o perioadă de 10 zile. 

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), va efectua, în următoarea perioadă, o serie de operaţiuni tehnologice programate, în vederea susţinerii activităţii operaţionale corespunzătoare a rafinăriei Petromidia, dar va continua să asigure necesarul de carburanţi pe piaţa din România, a anunţat compania, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Astfel, timp de aproximativ 10 zile, cea mai mare unitate de profil din ţară îşi va reduce capacitatea de producţie, pentru a efectua lucrări de schimbare şi regenerare a catalizatorilor, decocsare şi alte operaţiuni specifice de mentenanţă.

La finalizarea lucrărilor, rafinăria va continua să proceseze la capacitate optimă de producţie, de aproximativ 15.000 de tone de materii prime prelucrate zilnic, cu respectarea tuturor normelor de securitate în muncă şi protecţia mediului, se menţionează în comunicat.

"Pe parcursul lucrărilor programate, compania va continua să asigure necesarul de carburanţi pe piaţa din România. Carburanţii produşi în rafinăria Petromidia se adresează prioritar pieţei domestice, dar susţin şi realizarea de exporturi în ţări precum Republica Moldova, Georgia şi Bulgaria", potrivit sursei citate.

Rafinăria Petromidia este una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre şi reprezintă aproximativ 40% din capacitatea de rafinare de pe teritoriul României. Unitatea din Năvodari dispune de un flux stabil de materie primă, graţie livrărilor de ţiţei kazah realizate cu sprijinul KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan.

În primele nouă luni ale anului 2022, rafinăria Petromidia Năvodari a procesat peste 3,8 milioane de tone de materii prime, obţinând o producţie de aproximativ un milion de tone de benzină şi 1,97 milioane de tone de carburanţi diesel şi Jet A1. De asemenea, în al treilea trimestru al anului trecut, gradul de utilizare a capacităţii de rafinare a fost la nivel maxim, de 100%, cu un supus total de 1,5 milioane de tone de materii prime.

Rompetrol Rafinare precizează că va prezenta rezultatele financiare preliminare pentru anul precedent, respectiv indicatorii operaţionali atinşi în 2022 de rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, dar şi de divizia sa de petrochimie, în data de 28 februarie 2023.

Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi statul român prin Ministerul Energiei (44,7%). 

Citește și Noua centrală de la Petromidia. Virgil Popescu, numai cuvinte de laudă

În primăvara acestui an, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) a anunţat că a încheiat cu succes un credit sindicalizat în valoare totală de 83 milioane euro pentru a finanţa construcţia noii centrale de cogenerare de pe platforma Petromidia. Termenul estimat pentru punerea în funcţiune a centralei de cogenerare este finele lunii iulie 2023, arăta, în luna mai, FIEKR. ....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier
Foto: BVB

pixel